Zilele Recoltei 2025 la USV Iași – produse tradiționale, ateliere și surprize pentru toată familia

 

Pe 4 și 5 octombrie 2025, Arena USV din Iași găzduiește cea de-a IV-a ediție a Zilelor Recoltei, un eveniment dedicat întregii familii, care adună peste 90 de producători din întreaga Moldovă. Vizitatorii vor putea descoperi o gamă bogată de produse: legume, fructe, salate, zacuscă, compoturi, produse din carne și lactate, ciuperci pleurotus, miere și produse apicole BIO, bere artizanală, dulciuri, fructe de cătină, nectaruri, produse de panificație și patiserie, înghețată, ulei presat la rece, must și vin.

Evenimentul se desfășoară pe Arena USV, cu acces din Rond Agronomie, și aduce laolaltă atât absolvenți ai universității, consacrați pe piața locală, cât și tineri producători la început de drum, dar cu produse inovatoare și apreciate de consumatori. În plus, facultățile USV Iași vor prezenta preparate realizate de studenți și cadre didactice, punând accent pe creativitate și calitate.

afis Zilele Recoltei 2025 la USV Iași

Programul include ateliere de creație pentru copii (pictură, aranjamente în dovlecei, ateliere de gătit), vizite la Muzeul de Anatomie și la Baza Hipică, unde cei mici se pot bucura de plimbări cu trăsura și sesiuni de echitație. În apropierea Arenei USV va fi amenajată și o zonă gastronomică, unde participanții vor putea savura preparate tradiționale pregătite pe loc. Evenimentul este organizat de Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași.

Evenimentul vine cu un program diversificat, adaptat pentru toate vârstele. Detaliile complete despre desfășurarea celor două zile le găsiți în continuare.

Programul Zilelor Recoltei – Târg de produse agro-alimentare (04 – 05 octombrie 2025)

Sâmbătă 04 octombrie 2025 

 

Evenimentul va începe la ora 11:00 cu un moment festiv, în care publicul va fi salutat de Rectorul USV Iași, Prof. univ. dr. Gerard Jităreanu, urmat de mesajul transmis de Primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica.

Atmosfera va fi întreținută de prezentatorii Larisa Cozma și Răzvan Mălăncuș, care vor ghida publicul cu energie și voie bună.

10:00 – 18:00 Târg de produse agro-alimentare

11:30 – 15:00 Ateliere pentru copii
11:30 – 13.30 – Activități creative (Pictură)
11:30 – 15.00 – Atelier de creație (Aranjamente în dovlecei) – în limita locurilor disponibile

12:00 – 18:00 Vizitarea campusului USV

12:00 – 13:00 Muzeul de Anatomie
14:00 – 16:00 Baza Hipică, Plimbări cu trăsura, Echitație pentru copii

Duminică 05 octombrie 2025 

10:00 – 18:00 Târg de produse agro-alimentare
10:30 – 15:00 Ateliere pentru copii
10:30 – 12.30 -Activități creative pentru copii

12:00 – 18:00 Vizitarea campusului USV
12:00 – 13:00 Muzeului de Anatomie
14:00 – 16:00 Baza Hipică, Echitație pentru copii

Zilele recoltei la USV Iasi octombrie 2025

Zilele Recoltei se anunță o sărbătoare a toamnei pentru întreaga familie, o ocazie de a sprijini producătorii locali și de a redescoperi bucuria produselor autentice. În plus, dacă vrei să afli și alte recomandări, te invităm să descoperi secțiunea noastră Evenimente în Iași

Pentru detalii complete și actualizate despre program, poți consulta și pagina de facebook a evenimentului Zilele recoltei