Seara de Film German - Tânărul Karl Marx
12 august 2020, Terasa Substance (Art+Design)
Centrul Cultural German Iaşi și spațiul cultural hibrid Art+Design vă invită la o serie de proiecții în aer liber din cadrul Serilor de Film German. Astfel, miercuri, 12 august 2020, de la ora 20:00 va fi prezentat filmul „Tânărul Karl Marx” (The Young Karl Marx), în regia lui Raoul Peck. Filmul este apărut în 2017 și durează 118 minute, iar proiecția are loc în aer liber, pe terasa Substance (Art+Design, Bd. Carol I nr. 4, corp A).
Filmul prezintă primii ani ai lui Karl Marx, Friedrich Engels și Jenny Marx, între Paris, Bruxelles și Londra. La mijlocul anilor 1800, după deceniile marșului științific și economic al Revoluției Industriale, a apărut o epocă atât a prosperității, cât și a unor noi probleme. Filmul prezintă povestea unui tânăr de 26 de ani, numit Karl Marx, care, împreună cu soția sa, Jenny, se află pe drumul spre exil. În Paris, în 1844, ei se întâlnesc cu tânărul Friedrich Engels, fiul proprietarului unei fabrici de bumbac din Manchester, ale cărui studii și cercetări au scos la iveală salariile mizere și condițiile proaste ale noii clase muncitoare engleze care lucrează la războaie de țesut, prese de tipar și alte mijloace de producție ale vremii.
„Filmul rezumă destul de sumar conflictele duse de Marx în tinerețe: cu tinerii hegelieni, cu Proudhon, cu Karl Grün etc. ceea ce face ca privitorului neavizat să i se poată părea dificil de înțeles de ce omul acesta se certa atât de des cu atât de multă lume. Un film artistic nici nu ar putea rezuma, de altfel, o întreagă bătălie de idei care a durat aproape un deceniu. Dar mesajul care rezultă cu claritate e că Marx și Engels, spre deosebire de alți socialiști ai epocii, au crezut întotdeauna că între muncitori și burghezie e un antagonism iremediabil. Această idee, de altfel, știm prea bine că reprezintă fundamentul marxismului, al comunismului marxist. Filmul se încheie cu momentul tipăririi „Manifestului Partidului Comunist”, adică momentul nașterii comunismului ca doctrină coerentă, unitară și mai ales periculoasă pentru „ordinea” socială acceptată.” (Lucian Sârbu)
Filmul va fi subtitrat în limba engleză.
Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile, iar accesul se face doar purtând mască.
Proiecția are loc cu sprijinul Institutului Goethe.