Educatie

Calendarul de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2020-2021

Calendarul și metodologa de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2020-2021

 

Ordinul ministrului educației și cercetării, Monica Anisie, privind modificarea și completarea Calendarului și a metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2020-2021 a fost publicat în Monitorul Oficial.

Principalele modificări/completări vizează aspecte procedurale și de calendar, după cum urmează:

1. Copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2020, inclusiv, pot fi înscriși în clasa pregătitoare, în conformitate cu prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, până în data de 7 iulie. În acest caz, părintele/tutorele legal instituit/reprezentantul legal poate să completeze cererea-tip de înscriere online sau să o descarce din aplicația informatică, să o completeze și să o transmită la unitatea de învățământ, împreună cu documentele doveditoare și cu o declarație-tip pe proprie răspundere, cu privire la veridicitatea datelor și informațiilor completate. Transmiterea documentelor la unitatea de învățământ se poate face pe e-mail sau prin poștă. Părintele are posibilitatea să decidă dacă depune direct la unitatea de învățământ cererea-tip de înscriere, respectiv documentele doveditoare.

Pentru a putea valida cererea-tip, Comisia de înscriere din școală compară datele completate în cererea-tip cu documentele transmise.

2. Copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2020, inclusiv, pot fi înscriși în clasa pregătitoare tot până în data de 7 iulie, la solicitarea scrisă a părinților/tutorilor legal instituiți/împuterniciților legali.

În situația în care copilul a frecventat grădinița în anul școlar curent, părintele/tutorele legal instituit/reprezentantul legal completează cererea-tip adresată unității de învățământ cu nivel preșcolar pe care copilul a frecventat-o, pe care o poate trimite pe e-mail, prin poștă sau pe care o poate depune direct la sediul unității școlare (grădiniță). Unitatea de învățământ cu nivel preșcolar eliberează recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare sau de înscriere în grupa mare. Recomandarea eliberată de către unitatea de învățământ se comunică în scris, după caz, pe e-mail/prin poștă, cu confirmare de primire, sau este înmânată direct părintelui/tutorelui legal instituit/reprezentantului legal.

În situația în care copilul nu a frecventat grădinița sau s-a întors din străinătate, părintele/tutorele legal instituit/reprezentantul legal completează cererea-tip adresată CJRAE/CMBRAE, pe care o poate trimite pe e-mail, prin poștă sau pe care o poate depune direct la sediul instituției menționate. În urma unei programări la sediul CJRAE/CMBRAE, respectiv a evaluării dezvoltării copilului, se eliberează recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare sau de înscriere în grupa mare. Recomandarea eliberată de CMBRAE/CJRAE se comunică în scris, după caz, pe e-mail/prin poștă, cu confirmare de primire, sau este înmânată direct părintelui/tutorelui legal instituit/reprezentantului legal. Rezultatul evaluării nu poate fi contestat.

După obținerea recomandării de înscriere în clasa pregătitoare, părintele/tutorele legal instituit/reprezentantul legal poate să completeze cererea-tip de înscriere online sau să o descarce din aplicația informatică, să o completeze și să o trimită la unitatea de învățământ, împreună cu documentele doveditoare, inclusiv cu recomandarea înscrierii în clasa pregătitoare și declarația-tip pe proprie răspunde, cu privire la veridicitatea datelor și informațiilor completate. Aceste documente se vor transmite fie pe e-mail sau prin poștă, fie se vor depune direct la unitatea de învățământ, după caz.

Pentru a putea valida cererea-tip, Comisia de înscriere din școală compară datele completate în cererea–tip cu documentele transmise.

În situația în care părintele optează pentru depunerea cererii-tip și a documentelor de înscriere în clasa pregătitoare direct la unitatea de învățământ, validarea înscrierii se realizează de către un membru al Comisiei de înscriere din unitatea de învățământ, în prezența părintelui.

calendar inscriere copii in invatamantul primar 2020 2021

După încheierea perioadei de completare și validare a cererilor-tip de înscriere, cuprinderea copiilor în clasa pregătitoare se face în două etape succesive, după cum urmează:

a) prima etapă (8 - 20 iulie), în care repartizarea copiilor se face pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse de părinți/tutori legal instituiți/reprezentanți legali, folosind aplicația informatică și în baza deciziilor consiliilor de administrație ale unităților de învățământ, luate în urma aplicării criteriilor de departajare pentru copiii din alte circumscripții școlare;

b) a doua etapă (21 - 31 iulie), în care este asigurată înscrierea, pe locurile libere, a copiilor care nu au participat la prima etapă sau nu au fost distribuiți, din diferite motive, conform procedurii elaborate de inspectoratul școlar județean/ISMB.

În perioada 1 - 4 septembrie sunt prevăzute centralizarea și soluționarea, de către inspectoratele școlare, a cererilor părinților/tutorilor legal instituiți/reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ. De asemenea, inspectoratele școlare vor soluționa orice alte situații referitoare la înscrierea în învățământul primar, având în vedere, cu prioritate, interesul superior al copilului.

În situația transmiterii documentelor pe e-mail, prin poștă, cu confirmare de primire, documentele care au stat la baza înscrierii în clasa pregătitoare vor fi solicitate și în format fizic, în termen de maximum două săptămâni de la începerea cursurilor.

Toate unitățile de învățământ au obligația de a oferi informații referitoare la procedura de înscriere a copiilor în învățământul primar, indiferent dacă părinții fac parte sau nu din circumscripția respectivă.

 

Admitere UMF Iasi 2019 - informatii admitere facultatea de medicina din Iasi

Admitere UMF Iasi 2019 - informatii admitere facultatea de medicina din Iasi

Pentru cei care doresc sa dea admitere  si sa urmeze cursurile Universitatii de Medicina si Farmacie "Grigore T. Popa" Iasi iata in mai jos informatii importante privind admiterea la UMF Iasi in sesiunea iulie 2019. In cele ce urmeaza o sa gasiti informatii privind datele de contact ale UMF Iasi, datele examenului de admitere, actele necesare inscrierii, taxe de admitere si taxe de scolarizare.

Rectorat

Adresa: Str. Universitatii nr. 16
Tel: 0232-211.818, 0232-301.603,  Fax: 0232-211.820, Mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Perioada inscriere 

Pentru inscriere la concursul de admitere sesiunea iulie 2019 candidatii vor parcurge urmatoarele etape:

Completarea formularului on-line
LINK: Formular online pentru înscrierea la concursul de admitere
Termen limită 20 iulie 2019, ora 1100;

Pentru candidații care nu au acces la internet, s-au pus la dispoziție calculatoare la Biblioteca U.M.F. din Str. Vasile Alecsandri nr.7 unde pot completa aceste formulare astfel: în perioada 15-19 iulie 2019, în intervalul orar 900-1300, în ziua de 20 iulie 2019 în intervalul orar 900-1100.


15-20 iulie 2019 - Perioada de înscriere
Dosarul de înscriere se va depune la centrul de înscriere amenajat pentru facultate aleasă, astfel: în perioada 15-19 iulie 2019, în intervalul orar 900-1400, în ziua de 20 iulie 2019 în intervalul orar 900-1200.

23 iulie 2019, 18:00-21:00 - Identificarea sălii de concurs
Candidații vor putea identifica sălile de concurs marți, 23 iulie 2019, între orele 1800-2100

24 iulie 2019 - Testul grilă
Accesul candidaților în sălile de examen se va face miercuri, 24 iulie 2019, între orele 830-900, pe baza buletinului / cărţii de identitate / paşaportului, în termen de valabilitate şi a legitimaţiei de concurs. Candidatele căsătorite trebuie să prezinte şi certificatele de naştere şi de căsătorie.

Susținerea testului grilă se va desfășura miercuri, 24 iulie 2019, între orele 10:00-1300.

Pentru completarea grilei, candidaţii vor folosi markerele negre pe care le vor primi în sală de la comisie.
În timpul concursului candidaţii nu au voie să aibă obiecte de scris de orice fel, altele decât cele date de organizatori, hârtii albe sau scrise, publicaţii de orice fel, telefoane mobile sau orice alt tip de aparatură de comunicare, ceasuri de rnână, pagere, i-phone, genţi, materiale didactice de orice fel etc. Cei care intră in sală cu astfel de obiecte precum şi cu materiale docurnentare au obligaţia să le depoziteze într-un loc special, indicat de şeful de sală înainte de aducerea caietelor cu intrebari, unde nu vor avea acces până la terminarea concursului.

Candidații care au ca disciplină de concurs Chimie organică, Fizică sau Matematică vor primi de la Comisia de admitere, la intrarea în sala de concurs, un minicalculator neprogramabil. Acesta va fi returnat comisiei la sfârșitul concursului, odată cu predarea tezei. (anunț în format pdf)

Scanarea tezelor în fața candidaților și comunicarea punctajelor va avea loc după finalizarea testului grilă.

 

Taxe admitere 2019

Taxa admitere 2019:

- 350 lei pentru specializarile: Medicina, Medicina Dentara, Farmacie
- 250 lei pentru specializarile: Asistență Medicală Generală, Nutriție și Dietetică, Tehnică Dentară, Balneofiziokinetoterapie și recuperare, Cosmetică medicală și Estetică, Asistență de Profilaxie Stomatologică, Bioinginerie

 

Acte necesare inscriere admitere

Dosarul de concurs va cuprinde următoarele acte:
1. Dosar plic
2. Fişa de inscriere
3. Diplomă de bacalaureat sau diplomă echivalentă acesteia (in cazul absolvenţilor de liceu care au susţinut examenul de bacalaureat in afara României), in original, sau adeverinţă care atestă această calitate şi in care se mentionează media generală de bacalaureat şi probele susţinute la examenul de bacalaureat. Diplomele de bacalaureat redactate in altă limbă, vor fi insoţite de traduceri legalizate, in limba română
4. pentru candidaţii care provin din tări unde nu se susţine examen de bacalaureat, copie legalizata dupa foile matricole din anii de liceu. Daca acestea nu sunt redactate in limba engleza sau franceza, este necesara traducerea legalizata a foilor matricole
5. Document eliberat de C.N.R.E.D./M.E.N. care atesta ca diploma de bacalaureat obtinuta in statele membre ale Uniunii Europene, ale statelor apartinand Spatiului Economic European, ale confederatiei Elvetiene sau in alte state (pentru etnicii romani din dispora) ii confera candidatului accesul la studii de licenta.
6. Certificat de nastere, in copie a carui conformitate cu originalul va fi certificata de membrii Comisiei de inscriere (conform O.U.G. 41/2016)
7. Carte de identitate, in copie a carui conformitate cu originalul va fi certificata de membrii Comisiei de inscriere (conform O.U.G. 41/2016)
8. Certificat de casatorie (unde este cazul), in copie a carui conformitate cu originalul va fi certificata de membrii Comisiei de inscriere (conform O.U.G. 41/2016)
9. Cetatenii statelor membre ale UE, ale statelor apartinand Spatiului Economic European, ale Confederatiei Elvetiene sau ai altoe state (pentru etnicii romani din diaspora) vor depune o traducere legalizata a certificatului de nastere
10. Adeverinta medicala tip de la medicul de familie in care este specificat faptul ca respectivul candidat se alfa/nu se afla in evidente cu boli cronice.
11. 3 fotografii dimendiuni 4/3 cm
12. Chitanta ce atesta achitarea taxei de inscriere .
13. Candidaţii care pot beneficia de scutire de taxă vor depune la dosarul de inscriere acte doveditoare, respectiv adeverinţa de salariat a parinţilor vizată de Inspectoratul Scolar de care aparţine UMF "Grigore T Popa"
14. Candidaţii de etnie rromă vor prezenta o recomandare scrisă din partea unei organizaţii civice, culturale sau politice, inregistrată legal, prin care se atestă apartenenţa la comunitatea rromilor.

La admiterea in toate ciclurile de studii universitare cu predare in limba română, cetăţenii străini au obligaţia să prezinte un certificat de competenţă lingvistică pentru limba română (nivel B2), eliberat de către instituţiile abilitate de MEN.

Candidatii absolventi ai invatamantului superior care doresc sa urmeze o a doua specializare vor depune si diploma de licenta, sau diploma echivalenta acesteia, in original, in copie legalizata sau in copie a carui conformitate cu originalul va fi certificara de membrii comisiei de inscriere (conform O.U.G. 41/2016), precum si adeverinta din care sa reiasa ca facultatea absolvita a fost in regim fara taxa sau cu taxa

In fişa de inscriere candidaţii vor menţiona:
- acordul de a urma studiile in regim cu taxă, in cazul in care sunt admişi numai la această categorie,
- adresa completă, adresa de e-mail şi numărul de telefon la care pot fi contactaţi pentru comunicări urgente.

In cazul in care candidatul nu se poate prezenta personal pentru inscriere din motive obiective, delegatul care-l reprezintă va prezenta comisiei de inscriere o procură legalizată la notariat care să-i permita acestuia să se conformeze tuturor condiţiilor impuse de Metodologia de admitere
După incheierea perioadei de inscriere opţiunile, ordinea acestora, precum şi alte informatii din fişa de inscriere nu pot fi modificate.

Conditii admitere

Condiţiile de admitere

1. Ponderea notei de la Bacalaureat: 10% din media finală.

2. Concursul de admitere constă în teză scrisă tip grilă
  a. La două materii:
      i. Medicină şi Medicină Dentară – Biologie clasa a XI-a (Anatomia și Fiziologia Omului) (obligatoriu) şi Chimie Organică sau Fizică (la alegere)
      ii. Farmacie – Chimie Organică (obligatoriu) şi Biologie Vegetală sau Biologie clasa a XI-a (Anatomia și Fiziologia Omului) (la alegere)
      iii. Ponderea in calculul note la teza a materiei principale (obligatorii) este de 60%, iar a materiei la alegere este de 40%.

  b. La o singură materie:
      i. Pentru Bioinginerie Medicală – Matematică, Fizică sau Chimie (la alegere)
      ii. Pentru admiterea la specializările de învăţământ cu 240 şi 180 de credite (Asistenţă Medicală Generală, Balneo-fiziokinetoterapie şi Recuperare Medicală, Nutriţie şi Dietetică, Tehnică Dentară) – Biologie clasa a XI-a (Anatomia și Fiziologia Omului) sau Chimie (la alegere).

3. Durata de desfăşurare a probei scrise este de 3 ore, într-o singură zi.

4. Întrebările vor fi de tip complement simplu

5. 50% dintre întrebări vor fi „la prima vedere”, iar 50% vor fi alese prin tragere la sorţi din culegerile cu teste publicate în Editura UMF „Gr. T. Popa” Iaşi.

 

Pana se vA definitiva taxele de scolarizare si numarul de locuri pentru anul scolar 2019-2020 va prezentam taxele scolare si numarul de locuri din anul scolar precedent

Taxe scolarizare 2019 -2020

Taxe scolarizare in anul scolar 2019-2020:

- 7500 lei pentru Medicina, Medicină Dentară, Farmacie

- 5000 lei pentru Asistență Medicală Generală, Bioinginerie

- 4000 lei pentru Balneofiziokinetoterapie si recuperare, Nutritie si dietetica, Tehnica dentara  

admitere umf Iasi 2019 

Numar de locuri pe specializari

Specializarile precum si numarul de locuri:

1. Facultatea de Medicina

Adresa: Str. Universitatii nr. 16
Tel: 0232-301.615

1. Specializarea Medicina

1. Locuri fără taxă

1.1 Locuri fara taxa - total - 300 locuri

- 1.1.1 Repartizate statistic - 241 locuri

- 1.1.2 Domenii prioritare de dezvoltare a Romaniei - 59 locuri

RRomi - 2 locuri

Absolventi de licee situate in mediul rural - 0 locuri

2 . ROMÂNI DE PRETUTINDENI  (locuri fara plata taxelor de scolarizare)

2.1 Republica Moldova (cu bursa) - 1 loci

2.2 Diaspora (fara bursa) - 1 loc

3. Locuri cu taxa in lei

- 178 locuri

4. Locuri cu taxa pentru a II a facultate

- 10 locuri

5. Locuri cu taxa in valuta

- 44 locuri

6. Bursieri ai statului roman

- 14 locuri

 

2. Specializarea Medicina in limba engleza

5. Locuri cu taxa in valuta

- 200 locuri

3. Specializarea Medicina in limba franceza

5. Locuri cu taxa in valuta

- 150 locuri

4. Specializarea Asistenta medicala generala

1. Locuri fără taxă

1.1 Locuri fara taxa - total - 55 locuri

- 1.1.1 Repartizate statistic - 44 locuri

- 1.1.2 Domenii prioritare de dezvoltare a Romaniei - 11 locuri

RRomi - 1 loc

Absolventi de licee situate in mediul rural - 5 locuri

2 . ROMÂNI DE PRETUTINDENI  (locuri fara plata taxelor de scolarizare)

0 locuri

3. Locuri cu taxa in lei

- 132 locuri

4. Locuri cu taxa pentru a II a facultate

- 7 locuri

5. Locuri cu taxa in valuta

- 0 locuri

6. Bursieri ai statului roman

- 0 locuri

 

5. Specializarea Nutritie si dietetica

1. Locuri fără taxă

1.1 Locuri fara taxa - total - 10 locuri

- 1.1.1 Repartizate statistic - 8 locuri

- 1.1.2 Domenii prioritare de dezvoltare a Romaniei - 2 locuri

RRomi - 0 locuri

Absolventi de licee situate in mediul rural - 2 locuri

2 . ROMÂNI DE PRETUTINDENI  (locuri fara plata taxelor de scolarizare)

0 locuri

3. Locuri cu taxa in lei

- 36 locuri

4. Locuri cu taxa pentru a II a facultate

- 2 locuri

5. Locuri cu taxa in valuta

- 0 locuri

6. Bursieri ai statului roman

- 0 locuri

 

2. Facultatea de Farmacie

Adresa: Str. Universitatii nr. 16
Tel: 0232-301.623

1. Specializarea Farmacie

1. Locuri fără taxă

1.1 Locuri fara taxa - total - 99 locuri

- 1.1.1 Repartizate statistic - 80 locuri

- 1.1.2 Domenii prioritare de dezvoltare a Romaniei - 19 locuri

RRomi - 1 locuri

Absolventi de licee situate in mediul rural - 6 locuri

2 . ROMÂNI DE PRETUTINDENI  (locuri fara plata taxelor de scolarizare)

2.1 Republica Moldova (11 cu bursa, 5 fara bursa) - 16 locuri

2.2 Diaspora (2 cu bursa, 2 fara bursa) - 4 loc

3. Locuri cu taxa in lei

- 85 locuri

4. Locuri cu taxa pentru a II a facultate

- 4 locuri

5. Locuri cu taxa in valuta

- 5 locuri

6. Bursieri ai statului roman

- 0 locuri

 

2. Specializarea Farmacie in limba engleza

1. Locuri cu taxa in valuta

- 70 locuri

3. Facultatea de Medicina Dentara

Adresa: Str. Universitatii nr. 16
Tel: 0232-301.618

1. Specializarea Medicina dentara

1. Locuri fără taxă

1.1 Locuri fara taxa - total - 89 locuri

- 1.1.1 Repartizate statistic - 72 locuri

- 1.1.2 Domenii prioritare de dezvoltare a Romaniei - 17 locuri

RRomi - 1 locuri

Absolventi de licee situate in mediul rural - 2 locuri

2 . ROMÂNI DE PRETUTINDENI  (locuri fara plata taxelor de scolarizare)

2.1 Republica Moldova (1 cu bursa) - 1 loc

2.2 Diaspora (1 fara bursa) - 1 loc

3. Locuri cu taxa in lei

- 70 locuri

4. Locuri cu taxa pentru a II a facultate

- 4 locuri

5. Locuri cu taxa in valuta

- 10 locuri

6. Bursieri ai statului roman

- 2 locuri

 

2. Specializarea Medicina dentara in limba engleza

1. Locuri cu taxa in valuta

- 70 locuri

3. Specializarea Medicina dentara in limba franceza

1. Locuri cu taxa in valuta

- 100 locuri

4. Specializarea Tehnica dentara

1. Locuri fără taxă

1.1 Locuri fara taxa - total - 34 locuri

- 1.1.1 Repartizate statistic - 28 locuri

- 1.1.2 Domenii prioritare de dezvoltare a Romaniei - 6 locuri

RRomi - 1 locuri

Absolventi de licee situate in mediul rural - 4 locuri

2 . ROMÂNI DE PRETUTINDENI  (locuri fara plata taxelor de scolarizare)

0 locuri

3. Locuri cu taxa in lei

- 39 locuri

4. Locuri cu taxa pentru a II a facultate

- 2 locuri

5. Locuri cu taxa in valuta

- 0 locuri

6. Bursieri ai statului roman

- 0 locuri

 

 

4. Facultatea de Bioinginerie medicala

1. Specializarea Bioinginerie

1. Locuri fără taxă

1.1 Locuri fara taxa - total - 64 locuri

- 1.1.1 Repartizate statistic - 51 locuri

- 1.1.2 Domenii prioritare de dezvoltare a Romaniei - 13 locuri

RRomi - 0 locuri

Absolventi de licee situate in mediul rural - 0 locuri

2 . ROMÂNI DE PRETUTINDENI  (locuri fara plata taxelor de scolarizare)

2.1 Republica Moldova (cu bursa) - 4 locuri

2.2 Ucraina (fara bursa) - 1 loc

3. Locuri cu taxa in lei

- 18 locuri

4. Locuri cu taxa pentru a II a facultate

- 2 locuri

5. Locuri cu taxa in valuta

- 0 locuri

6. Bursieri ai statului roman

- 1 loc

2. Specializarea Balneofiziokinetoterapie si recuperare

1. Locuri fără taxă

1.1 Locuri fara taxa - total - 74 locuri

- 1.1.1 Repartizate statistic - 59 locuri

- 1.1.2 Domenii prioritare de dezvoltare a Romaniei - 15 locuri

RRomi - 0 locuri

Absolventi de licee situate in mediul rural - 0 locuri

2 . ROMÂNI DE PRETUTINDENI  (locuri fara plata taxelor de scolarizare)

2.1 Republica Moldova (3 cu bursa, 1 fara bursa) - 4 locuri

2.2 Ucraina (fara bursa) - 1 loc

3. Locuri cu taxa in lei

- 39 locuri

4. Locuri cu taxa pentru a II a facultate

- 2 locuri

5. Locuri cu taxa in valuta

- 0 locuri

6. Bursieri ai statului roman

- 0 locuri

 

3. Specializarea Balneofiziokinetoterapie si recuperare - in limba engleza

5. Locuri cu taxa in valuta

- 45 locuri

Pentru a fi informati la timp de eventualele modificari sau pentru orice alt fel de informatii accesati site-ul admiterii al Universitatii de Medicina Iasi ==> aici

 

 

sigla iasi365 2019 footer

 

 

Portalul Iasi365.com se dorește a fi site-ul unde ieșenii să găsească informaţii detaliate despre evenimentele culturale ce au loc în municipiul Iaşi (concerte, spectacole, expoziţii, târguri, petreceri, cursuri, competiţii sportive etc.) precum şi un îndrumar în obţinerea de acte de la instituţiile publice ieşene (certificat naştere, CI, pasaport, carnet de conducere, autorizaţii de tot felul)

Iasi 365 le urează tuturor celor care vin în Iași bun venit și distracție placută!