Pentru că siguranța și sănătatea clienților noștri sunt prioritare, vă informăm cu privire la măsurile implementate cu scop preventiv pentru combaterea riscurilor provocate de Coronavirus:
• S-au început acțiunile de dezinfecție generală săptămânală prin atomizare, cel mai eficient proces, care asigură inclusiv dezinfecția sistemelor de ventilație.
• Toate instalațiile de încălzire, ventilație și aer condiționat funcționează pe un aport de 100% aer proaspăt.
• Dozajul de substanțe active pentru dezinfectare a fost suplimentat.
• Pentru spațiile cu predispoziție de contact direct, cum sunt mâna curentă a scărilor rulante, ușile de acces, lifturile, mesele din food court etc., acțiunile de dezinfecție au caracter permanent, înainte și în timpul programului de funcționare.
• Capacitatea food court-ului a fost redusă cu cel puțin 30%, astfel încât să permită o distanță considerabilă între mese, iar suprafețele de contact sunt dezinfectate în permanență.
• Toate evenimentele programate pentru următoarea perioadă au fost anulate sau amânate.
• Activitatea trambulinei și a caruselului este sistată.
• La recepțiile din mall și ale clădirilor de birouri sunt disponibile substanțe pentru dezinfectare.
• Recomandăm tuturor clienților noștri să se asigure că își iau toate măsurile de autoprotecție, să evite intervalele orare aglomerate, să folosească plata prin card bancar sau telefon și să păstreze distanța față de alte persoane.
• În cazul în care prezentați minime simptome sau considerați că ați fost expuși unui potențial risc, vă rugăm să respectați toate indicațiile autorităților și să luați măsurile ce se impun pentru a preveni îmbolnăvirea celor din jur.
• Îi rugăm pe clienții noștri să se informeze din surse sigure cu privire la evoluția situației și să evite starea de panică.
• Dacă vor fi dispuse noi decizii cu impact în activitatea noastră, va asigurăm că ne vom conforma.
Măsurile implementate de Palas Mall cu scop preventiv pentru combaterea riscurilor provocate de Coronavirus