iasi 365 2018 logo 4

 

banner rezultate loto iasi365

Manastiri Iasi

Catedrala Mitropolitana Iasi

Ideea inaltarii unei biserici monumentale la Iasi ar fi apartinut lui Veniamin Costachi iar actul de nastere al Catedralei Mitropolitane se pare ca este hrisovul domnesc din 8 august 1826.

Zidirea noului lacas de cult a inceput in anul 1833 pe locul unde in secolul al XVI lea se afla Biserica Alba, iar in sec XVII lea o alta biserica  Biserica Stretenia.

Catedrala Mitropolitana din Iasi 2018

S-a lucrat mai intai intre anii 1833 si 1839, dupa planurile arhitectilor Freywald si Bucher, insa datorita caderii boltii centrale, biserica ramane in ruina pana in anul 1880. Lucrarile au fost intrerupte dupa anul 1842 si din cauza  retragerii mitropolitului Veniamin. Timp de 40 de ani biserica a ramas neterminata.

Mitropolitul Iosif Naniescu pune a doua piatra de temelie si, cu sprijinul autoritatilor statului, lucrarile se vor incheia in anul 1887. Arhitectul Alexandru Orascu, rectorul Universitatii Bucuresti, va reface proiectul maretei biserici. Astfel el adauga cele patru randuri de pilastri masiv, in interior, realizand o cladire de plan basilical, cu o nava centrala si doua nave laterale mai mici. Totodata pastreaza cele patru turnuri laterale decrosate, renuntand la imensa cupola centrala, aceasta fiind inlocuita de un sistem de patru bolti despartite prin arce transversale.

catedrala-poze-vechi

Pictura va fi realizata de maestrul Gheorghe Tattarascu. Sfintirea Catedralei, la 23 aprilie 1887, a fost un eveniment national, la ceremonie luand parte si regele Carol I. Catedrala ieseana este o cladire monumentala, de plan dreptunghiular, marcat la colturi de patru turle decrosate.

Catedrala Mitropolitana din Iasi 2018 2

Stilul arhitectonic este inspirat din forme tarzii ale Renasterii italiene. Elementele decorative, atat in interior, cat si in exterior, sunt dominate de baroc. Din anul 1889 a fost adusa, de la biserica Sf. Trei Ierarhi, racla cu moastele Cuvioasei Paraschiva, ocrotitoarea Moldovei. Aceasta este asezata in partea dreapta a pronaosului, tot acolo fiind depusa si masiva racla argintata cu osemintele Marelui Mitropolit al Moldovei si Sucevei, Veniamin Costachi.

 catedrala-poze-vechi2

Catedrala Mitropolitana Iasi are trei sarbatori patronale in decursul unui an acestea fiind: Intampinarea Domnului la 2 februarie, Sfantul Mare Mucenic Gheorghe la 23 aprilie si Cuvioasa Parascheva pe 14 octombrie.

Portalul Iasi 365 va mai ofera informatii despre:

Manastirea Cetatuia , Manastirea Frumoasa, Manastirea Golia, Biserica Barboi, Biserica Armeana, Sinagoga Iasi

Manastirea "Sf. Trei Ierarhi" Iasi

Manastirea "Sf. Trei Ierarhi" este cea mai frumoasa ctitorie a domnului Tarii Moldovei, Vasile Lupu, si a fost construita intre anii 1637-1639. Actuala infatisare a manastirii este rezultatul lucrarilor de restaurare ale arhitectului Andre Lecomte de Nouy, desfasurate in perioada 1882 -1904,  dupa ce manastirea a fost arsa si jefuita de navalitori in 1650 si 1686 si a fost zguduita de cutremure in patru randuri .

S-a pastrat structura exterioara datorita careia manastirea este unica in cadrul arhitecturii ecleziastice romanesti. Ornamentele exterioare, care acopera edificiul in intregime si care au fost initial aurite, combina elemente turcesti, arabe, georgiene, armene si persiene cu motive arhitecturale romanesti intr-o superba dantelarie in piatra. Pot fi numarate peste 30 de registre de motive decorative, care nu se repeta.

Trei Ierarhi

In 1640, Vasile Lupu a infiintat la "Trei Ierarhi", o scoala superioara, "academia vasiliana", prima scoala superioara de limba greaca si slavona, unde se preda si in limba romana, punandu-se astfel bazele unui invatamant in limba nationala. Aici a functionat prima tipografie din Moldova, unde s-au tiparit carti si in limba romana.

old trei ierarhi

Din punct de vedere arhitectonic biserica prelucreaza traditionalul plan triconc, ea fiind construita din piatra fatuita cu ziduri groase de un metru. Spatiul interior este impartit in altar, naos, pronaos si pridvor inchis. Altarul primeste lumina printr-o fereastra centrala pe zidul din rasarit si cate una laterala pe fiecare parte. Catapeteasma actuala este lucrata in placi din marmura de Carrara, prinse in structuri de bronz; include icoanele imparatesti, lucrate in mozaic aurit si materiale pretioase, si celelalte icoane in email. Din vechea catapeteasma, care a fost lucrata la Moscova in 1639, se mai pastreaza o icoana cu Sfintii Trei Ierarhi, restaurata in 1851. Pe naos, luminat de cate trei ferestre pe fiecare absida, se afla o turla mare, deschisa. Pronaosul este luminat de o fereastra Ia sud si alta la nord. Si pe pronaos este o turla mare, deschisa, in apropierea pridvorului. in mijlocul pronaosului, catre dreapta si stanga, sunt doua coloane poligonale, avand deschideri de 1,2 m atat intre ele, cat si intre ele si ziduri. Pardoseala este din placi mari de marmura alba. Biserica este acoperita cu tabla de arama.

Trei-ierarhi-iasi

In interiorul manastirii sunt inhumate mai multe personalitati de rang domnesc: Tudosca, prima sotie a lui Vasile Lupu, si Stefan-voda, fiul lor; Dimitrie Cantemir, principele carturar (1710-1711), precum si Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Unite (1859-1866). Langa biserica se afla Sala Gotica ce adaposteste un muzeu de arta religioasa, care cuprinde, printre altele, obiecte legate de istoria manastirii Trei Ierarhi.

Portalul Iasi 365 va mai ofera informatii despre:

Manastirea Frumoasa Iasi, Manastirea Cetatuia Iasi, Biserica Barboi Manastirea Golia Iasi

Biserica Barboi

Biserica Barboi ramane peste veacuri unul dintre locasurile simbol din Iasul ortodox si un loc important de pe harta turistica a orasului.  Ctitoria Sturdzestilor cu hramul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel biserica a fost construita intre anii 1841-1843, si este opera arhitectului Andrei Caridi ajutat de catre mesterii Atanasie si Gheorghe. Biserica actuala a fost construita din temelie pe fundatia unei biserici datand din 1615 construita de vornicul Ioan Ursu Barboi.

Vechea biserica in anul 1669 se transforma in manastire si este inchinata manastirii Vatopedi de la muntele Athos.

biseirca Barboi Iasi intrare

In 1821 biserica a fost grav avariata si ea a fost demolata in 1829. Intre 1841 - 1843 marele logofat Dimitrie Sturza si sotia sa Elena, cu sprijinul financiar al manastirii Vatopedi si cu osteneala mitropolitului Grigorie Irinupoleos au reusit sa construiasca biserica actuala.

Citeste si: Informatii si imagini despre Manastirea Golia

Biserica este zidita in plan dreptunghiular, din blocuri de piatra alternand cu siruri de caramida, cu mici abside semicirculare, mai scunde decat inaltimea zidurilor, flancate cu pilastri prismatici, sprijiniti pe soclu.

Biserica-Barboi-Iasi-1

Biserica are o turla centrala cu deschidere mare ce se dezvolta pe o baza patrata, aceasta fiind incadrata de 4 turle cu deschidere mult mai mica si care au baze octagonale.Turnul clopotnita are la ultimul nivel un loc de ceas, acesta fiind singurul turn clopotnita cu ceas din Iasi. 

Parametrul exterior al bisericii este compus dintr-o alternanta de blocuri de piatra de talie si siruri de caramida. Interiorul bisericii este compus din 3 nave una centrala si 2 laterale despartite prin coloane de marmura de Carara care au la partea superioara capiteluri in stil Corintic.

barboi old

Casa parohiala reproduce modelul caselor traditionale din manastirile Moldovei.Ea este compusa din parter si etaj si un plan simplu compus din incaperi dispuse simetric in jurul unui hol central.

Biserica-Barboi-Iasi-2

Biserica-Barboi-Iasi-4

Portalul Iasi 365 va mai ofera informatii despre:

Manastirea Cetatuia , Manastirea Golia, Mitropolia Moldovei si Bucovinei