Featured

Casa memorială "Mihai Codreanu"

Casa Memorială "Mihai Codreanu"

str Rece nr. 5

 

Casa in care a locuit și a scris în perioada 1934 – 1957 poetul Mihai Codreanu, cunoscută ca și  Vila Sonet, a devenit muzeu fiind parte a Muzeului Literaturii Române din Iași. Deschisă publicului în 1970, casa-muzeu se păstrează aproape în întregime așa cum arăta în timpul vieții poetului, cu toate valorile artistice, cu biblioteca, biroul de lucru, sufrageria, dormitorul și toate celelalte anexe, acest lucru datorandu-se dorintelor poetului..

 Casa Memoriala Mihai Codreanu Iasi 365

Camerele amenajate expozițional au aparținut, după moartea poetului soției acestuia, care le-a lăsat prin testament în vederea amenajării expoziției memoriale.

Trei dintre încăperi: biroul, dormitorul, sufrageria au această destinație încă din timpul vieții poetului. Casa memorială ocupă doar parterul clădirii, conform testamentului Ecaterinei Codreanu.

Interior casa codreanu Iasi 365 2

Sunt expuse manuscrise și ediții prime ale poetului, medalii, scrisori, cărți traduse de Mihai Codreanu, fotografii, mobilier autentic (secolele XIX – XX) și obiecte de artă (pictură, sculptură).

 

Interior casa codreanu Iasi 365

În scuarul din fața casei se poate observa bustul lui Mihai Codreanu executat de sculptorul Lucian Smău în 2012

Casa memorială „Mihai Codreanu“

Locatie: str. Rece nr 5

Mijloace de transport in comun:
- tramvai: 3, 6, 7, 8, 9, 13 (statia Tg Cucu)
- autobuz: 20, 28, 41, 42, 43, 43c, 46, 50 (statia Tg Cucu)

Program vizitare:
Luni si marti: inchis
Miercuri - duminica: 10.00-17.00

Tarife intrare:
1) bilet intreg 10 lei / persoană adultă 
2) bilet redus pentru pensionari 6 lei/pensionar.
3) bilet redus 2 lei pentru:
- elevi și studenți, inclusiv elevi și studenți din învățământul particular acreditat;
- posesorii de carduri Euro 26, cu vârsta de până la 30 de ani;
- persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor;

 

 

sigla iasi365 2019 footer

 

 

Portalul Iasi365.com se dorește a fi site-ul unde ieșenii să găsească informaţii detaliate despre evenimentele culturale ce au loc în municipiul Iaşi (concerte, spectacole, expoziţii, târguri, petreceri, cursuri, competiţii sportive etc.) precum şi un îndrumar în obţinerea de acte de la instituţiile publice ieşene (certificat naştere, CI, pasaport, carnet de conducere, autorizaţii de tot felul)

Iasi 365 le urează tuturor celor care vin în Iași bun venit și distracție placută!