Atelierele pentru copii DICE – D(istractiv) – I(nteractiv) – C(reativ) – E(ducativ), 21-24 septembrie 2021

Atelierele pentru copii DICE – D(istractiv) – I(nteractiv) – C(reativ) – E(ducativ)

21 - 24 septembrie 2021, Palatul Culturii

 

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași propune publicului, în perioada 21 - 24 septembrie 2021, noi evenimente în cadrul programului de educație muzeală Atelierele DICE - D(istractiv)-I(nteractiv)-C(reativ)-E(ducativ), derulat de Secția Relații Publice, Marketing, Logistică, Proiecte, Programe, cu sprijinul muzeelor de la Palatul Culturii.

 

Marti, 21 septembrie 2021

Atelier de pictură „Tainele ceramicii Cucuteni”

Marți, 21 septembrie, de la ora 14.00

Participanții vor vizita Expoziția „Cucuteni” din cadrul Muzeului de Istorie a Moldovei, urmând să dezvolte activitatea practică de pictat pe o suprafață ceramică în Sala de Educație Muzeală, în strânsă legătură cu informațiile primite în expoziție.

Recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani (preț bilet: 20 lei)

 

Miercuri, 22 septembrie 2021

Atelier de pictură „(Auto)portret”

Miercuri, 22 septembrie, ora 14.00

Participanții vor vizita Expoziția „Maeștrii artei interbelice românești în colecțiile muzeului de Artă Iași”, urmând să parcurgă etapele principale de realizare a unui portret în sala de Educație Muzeală.

Recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani (preț bilet: 15 lei).

 

Joi, 23 septembrie 2021

Atelier de țesut la gherghef

Joi, 23 septembrie ora 14.00

Participanții vor vizita Expoziția „Grindare, păretare, scoarțe. Povești țesute” din cadrul Muzeului Etnografic al Moldovei, urmând să dezvolte activitatea practică în sala de Educație Muzeală, după modelul celor văzute în expoziția sus-menționată.

Recomandat copiilor cu vârsta de peste 6 ani (preț bilet: 20 lei).

 

Atelierele DICE 21 24 septembrie Palatul Culturii Iasi

Vineri, 24 septembrie 2021

Atelier de pictură „Tu, Eu, și Florile”

Vineri, 24 septembrie ora 11.00

Atelierul începe cu vizitarea expoziției „Maeștrii picturii românești în patrimoniul Muzeului de Artă Iași” și continuă în Sala de Educație Muzeală, unde participanții vor încerca să picteze propriile flori pe suport papetar grunduit, după modelul celor prezentate în expoziție.

Recomandat copiilor cu vârsta de peste 5 ani (preț bilet: 15 lei).

 

Prețul biletelor include toate materialele necesare.

Numărul participanților este limitat, evenimentele desfășurându-se în condiții de siguranță sanitară, conform normelor impuse la data desfășurării atelierului.
Programările se pot face la tel. 0232 275 979, interior 116, e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau printr-un mesaj pe pagina de Facebook Atelierele DICE, cu cel puțin o zi înainte.