Atelier de lectură pentru copii „Povești muzicale”, 20 ianuarie 2024

Atelier de lectură pentru copii „Povești muzicale”

20 ianuarie 2024, Palatul Culturii

 

Atelierele de lectură pentru copii „Povești muzicale”, animate de dr. Daniela Mihaela Ciocoiu, profesor de canto la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași, continuă sâmbătă, 20 ianuarie 2024, de la ora 16.00, în Sala „Ștefan Procopiu” de la Palatul Culturii, cu o ediție specială.

În preajma aniversării a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, copiii sunt invitați la o întâlnire cu scriitoarea Cristina Andone, autoarea volumelor „Povești din Pădurea Muzicală”. De această dată, în centrul atenției se află „Cartea bunătății – Povești din Moldova”, călătoria de o oră alături de scriitoarea Cristina Andone fiind pigmentată cu povești despre ce înseamnă bunătatea, tradițiile, respectul. Prezentarea interactivă de carte va avea și mai multă savoare cu ajutorul unui mini-teatru de păpuși.

Copiii vor avea ocazia să cunoască un scriitor pasionat de cercetarea pe teren și să afle cum apar poveștile inspirate de tradițiile locului.

Cristina Andone este autoarea a 28 de cărți, printre care seria „Dar Motan”, colecția „Povești din Pădurea Muzicală”, colecția „Școala banilor bine-crescuți” și seria „Cartea Bunătății”. Ca autor publicat de editurile Nemira și Univers, a fost invitată la Târgul de Carte de la Goteborg, Salon Livre Paris, Festivalul TIFF Cluj, Bologna Book Fair, Bookfest, Gaudeamus, Șotron. Povestitoare împătimită, a ținut ateliere în Tramvaiul Iei, în palatele Cantacuzino, Cesianu, la ICR București, ICR Stockholm, în capela unui castel părăsit la Bonțida (Cluj), în biblioteci naționale sau județene, iaurtării, școli, grădinițe. Cărțile sale sunt traduse în franceză, suedeză și chineză. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România și președinta Fundației Ce Poți Face pentru promovarea lecturii.

Atelier lectura Cartea bunatatii 20 februarie 2024

Pentru a participa la acest atelier, adresat copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani, vă invităm să vă programați la adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Prețul unui bilet este de 10 lei, acestea putând fi achiziționate de la Palatul Culturii.

„Povești muzicale” este un program realizat de Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” și Secția Relații Publice, Marketing, Logistică, Proiecte, Programe, având ca partener Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași. În cadrul acestor ateliere, copiii își pot îmbogăți cunoștințele și se pot conecta cu lumea artistică. Educația prin cultură le stimulează creativitatea, le dezvoltă abilitățile cognitive și le dezvăluie frumusețea artei.

 

 

sigla iasi365 2019 footer

 

 

Portalul Iasi365.com se dorește a fi site-ul unde ieșenii să găsească informaţii detaliate despre evenimentele culturale ce au loc în municipiul Iaşi (concerte, spectacole, expoziţii, târguri, petreceri, cursuri, competiţii sportive etc.) precum şi un îndrumar în obţinerea de acte de la instituţiile publice ieşene (certificat naştere, CI, pasaport, carnet de conducere, autorizaţii de tot felul)

Iasi 365 le urează tuturor celor care vin în Iași bun venit și distracție placută!