Copii

Concurs naţional de lectură „Bătălia Cărţilor” ediția a IV-a

Concurs naţional de lectură „Bătălia Cărţilor”, Ediția a IV-a

martie - octombrie 2017

 

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași și Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), în calitate de organizatori, și Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj, în calitate de inițiator, lansează cea de a patra ediție a Concursului naţional de lectură „Bătălia Cărţilor”. Concursul se desfășoară pe două secțiuni: 11-13 ani și 14-18 ani. Participanții înscrişi vor avea de citit zece cărți şi de întocmit fişe de lectură pentru fiecare. Perioada de desfășurare a competiției este martie - octombrie 2017.

 

 

Scopul competiției este de stimulare a lecturii în rândul copiilor şi adolescenţilor, promovarea literaturii pentru copii şi adolescenţi, stabilirea unor relaţii de colaborare cu editurile din România şi cu instituţiile de învăţământ preuniversitar în vederea promovării literaturii pentru copii şi adolescenţi. Pe lângă popularizarea cărţilor de valoare destinate copiilor şi adolescenţilor, concursul are ca obiectiv însuşirea de către participanţii la concurs a competenţelor de lectură: înţelegerea textelor literare, capacitatea de a reflecta asupra acestora, de a formula opinii, argumente şi interpretări proprii în scris (întocmirea unei fişe de lectură sau a unui portofoliu digital) şi oral, în cadrul unei dezbateri.

Lista cărţilor incluse în concurs este unică la nivel naţional şi nu include titlurile care fac parte din bibliografia şcolară obligatorie. Înscrierea la concurs este gratuită, dar este condiționată de deținerea permisului de intrare și de lecturarea celor zece cărți până la sfârşitul lunii septembrie.
Finala concursului va avea loc în luna octombrie și cuprinde dezbaterea Convinge-mă să citesc!, în cadrul căreia participanţii vor susţine cartea preferată și un concurs pe marginea cărților citite, cu întrebări din partea juriului și a celorlalți concurenți.
Cartea care se va bucura de cele mai multe solicitări şi va obţine cel mai mare punctaj va deveni Cartea anului (câte una pentru fiecare secțiune). De asemenea, se vor acorda premii pentru cele mai bune fişe de lectură şi pentru cea mai bună fişă de lectură a Cărţii anului. Finaliştii care vor prezenta cel mai frumos şi argumentat cartea preferată şi vor răspunde cel mai bine la întrebări vor deveni Cititorii anului (un concurent pentru fiecare secțiune).

Lista cărților, regulamentul concursului, formularul de înscriere, fișa de lectură și carnetul de lectură, cât și alte informații suplimentare pot fi obținute la sediul central (Secția de Împrumut carte pentru Adulți, Secția de Împrumut carte pentru Copii) și la cele șase filiale ale bibliotecii sau pot fi descărcate de pe pagina www.bjiasi.

Batalia cartilor la Biblioteca Judeteana Iasi

REGULAMENT de organizare şi desfăşurare a concursului de lectură Bătălia cărţilor   - Copii (11-13 ani) şi adolescenţi (14-18 ani) -

Bătălia cărţilor este un concurs de lectură pentru copii (11-13 ani) şi adolescenţi (14-18 ani).

Perioada de desfăşurare: martie-septembrie 2017

Înscrierea la concurs
Înscrierea la concurs de poate face: la sediul central la Secția Împrumut Carte pentru Adulți și Secția de Împrumut Carte pentru Copii (Bd. Ștefan cel Mare, nr. 8-10) şi la cele șase filiale ale Bibliotecii Județene „Gh. Asachi”: Filiala „Vasile Alecsandri” (str. Petre Țuțea, nr. 7, bloc 911), Filiala „Mihail Sadoveanu” (Bd. Alexandru cel Bun, nr. 32, bloc H3), Filiala „Garabet Ibrăileanu” (Şos. Păcurari, nr. 8, bl. 558, tr. T2), Filiala Ateneu (Ateneu Tătărași, str. Ion Creangă, nr. 14), Filiala „Ionel Teodoreanu” (Str. Emil Alexandrescu/ Dimineții, nr. 13,  bl. 774) și Filiala „Ion Creangă” (Casa de Cultură a Sindicatelor Iași, Bd. Socola, nr. 34).

Perioada de înscriere: pe toată durata de desfăşurare a concursului.

Condiţii de participare:
Permisul de intrare la bibliotecă este obligatoriu.
Până în luna septembrie 2017 vor trebui citite toate cele 10 cărți.
În momentul înscrierii, participanții vor primi:
•    un Carnet de lectură, în care vor acorda puncte de la 1 la 5 pentru fiecare carte citită (1 - punctaj minim, 5 - punctaj maxim);
•    Fişă de lectură  în care vor nota impresiile despre cartea citită.
Adolescenţii pot alege varianta fişei de lectură în format digital.

Finala concursului:
Finala concursului va avea loc în luna octombrie.
Lista finaliştilor concursului va fi anunţată cu 20 de zile înainte de eveniment.
Finaliştii vor fi invitaţi la bibliotecă, unde li se va explica scenariul Bătăliei cărţilor, modul în care vor trebui să-şi susţină cărţile preferate şi probele la care vor fi supuşi.
Finaliştii vor fi însoţiţi de susţinători: colegi de clasă, profesori, părinţi.
Finala va cuprinde:
•    dezbaterea Convinge-mă să citesc!, în cadrul căreia participanţii vor susţine cartea preferată;
•    un concurs pe marginea cărţilor citite;
•    jurizarea şi festivitatea de premiere.

Premiile concursului
Participantul care va prezenta cel mai frumos şi argumentat cartea preferată şi va răspunde cel mai bine la întrebări va deveni Cititorul anului.
Cartea care se va bucura de cele mai multe solicitări şi va obţine cel mai mare punctaj din partea cititorilor va deveni Cartea anului.

Rezultatele concursului vor fi promovate prin toate mijloacele.

 

Listă titluri pentru COPII (11-13 ani)

1. Birdsall, Jeanne. Familia Penderwick. Bucureşti: RAO International Publishing Company, 2012, 283 p.
2. Brown, Jennifer. Viața pe Marte. București: Nemira, 2016, 280 p.
3. Cuevas, Michelle. Confesiunile unui prieten imaginar. București: Arthur, 2016, 170 p.
4. Porter, Eleanor H. Pollyanna, jocul bucuriei. București: Sophia, Metafraze, 2015, 287 p.
5. Fitzgerald, Laura Marx. Theodora Tenpenny și tabloul pierdut. București: Booklet, 2016, 240 p.
6. Grabenstein, Chris. Insula doctorului Libris. București: Corint Junior, 2016, 288 p.
7. Moldovan, Alex. Olguţa şi un bunic de milioane. București: Arthur, 2016, 160 p.
8. Oprescu, Adrian. Tomi. O poveste. București: Humanitas, 2010, 88 p.
9. Pflugfelder, Science Bob; Hockensmith, Steve. Nick şi Tesla în laboratorul de înaltă tensiune. București: Nemira, 2016, 223 p.
10. Shafak, Elif. Fetiţa căreia nu-i plăcea numele său. Iaşi: Polirom, 2016, 152 p.

 

Listă titluri pentru ADOLESCENȚI (14-18 ani )

1. Frankel, Lauren. Adevăr sau provocare. București: Trei, 2016, 368 p.
2. Keating, Lucy. Arta visării. București: Trei, 2016, 328 p.
3. Levithan, David. Zi după zi. București: Trei, 2014, 316 p.
4. Medina, Meg. Fata care a îmblânzit vântul. București: RAO, 2014, 228 p.
5. Doerr, Anthony. Toată lumina pe care nu o putem vedea. București: Humanitas, 2014, 459 p.
6. Levy, Marc. Ea și el. București: Trei, 2015, 320 p.
7. Green, Sally. Jumătatea rea. București: Trei, 2014, 392 p.
8. Atkinson, Kate. Viaţă după viaţă. București: Art, 2016, 528 p.
9. Fombelle, Timothée De. Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle. București: Art, 2016, 272 p.
10. Erskine, Kathryn. Pasăre cântătoare, București: Art, 2016, 208 p.

Cupa Familiei la sah 11 martie Iulius Mall

Cupa Familiei la sah

11 martie Iulius Mall

 

Asociatia Judeteana de Sah Iasi si Iulius Mall Iasi va invita sambata, 11 martie 2017 la  IULIUS MALL , etaj 2 pentru a participa la cea de-a treia editie a competitiei ”Cupa Familiei” la sah.

 

 

Participantii: echipe formate dintr-un parinte (1 rezerva) elo<1500 si 1 copil (1rezerva)<=12 ani. Premii: Cupe,vouchere si premii surpriza pt.primele 6 echipe. Se vor acorda diplome si medalii tuturor participantilor.

Ritmul de joc: Open – 6 runde in sistem elvetian, sah rapid 15 minute si increment 10 secunde la fiecare mutare. Criterii de departajare: nr de puncte, bucholtz; Organizatorul va asigura piese, table si ceasuri.

Cupa-Familiei la sah 2017

Sedinta tehnica, sambata 11.03.2017 ora 13.50;
Sambata: 11 martie: incepand cu orele 14.00, rundele 1,2,3, pauza si apoi rundele 4,5 si 6. La 10 minute dupa terminarea ultimei partide se va face premierea tuturor participantilor!

Taxa de participare: 25 lei de echipa. Inscrieri si informatii suplimentare: Apostol Alin-0745/952667. Atentie locuri limitate-25 echipe!

Organizator: Asociatia Judeteana de Sah Iasi. Parteneri:Iulius Mall Iasi. Parteneri Media:Radio Iasi,Tele M,Iasi Tv Life,Ziarul de Iasi si Iasi Fun.

 

 

sigla iasi365 2019 footer

 

 

Portalul Iasi365.com se dorește a fi site-ul unde ieșenii să găsească informaţii detaliate despre evenimentele culturale ce au loc în municipiul Iaşi (concerte, spectacole, expoziţii, târguri, petreceri, cursuri, competiţii sportive etc.) precum şi un îndrumar în obţinerea de acte de la instituţiile publice ieşene (certificat naştere, CI, pasaport, carnet de conducere, autorizaţii de tot felul)

Iasi 365 le urează tuturor celor care vin în Iași bun venit și distracție placută!