Restricții de circulație cauzate de Raliul Iașului 2022

Restricții de circulație cauzate de Raliul Iasului

 

Organizarea în bune condiții a Raliului Iaşului 2022 va genera și o serie de restricții de circulație și modificări în transportul public.
Astfel, de miercuri, 31 august, ora 12.00 – duminică, 4 septembrie, ora 24.00, aleea de acces din faţa Palatului Culturii (zona liniilor de tramvai) va fi închisă traficului rutier, în vederea organizării Parcului Service.
Strada I. C. Brătianu (tronsonul cuprins între strada Agatha Bârsescu și bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt) și bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt (tronsonul cuprins între strada I. C. Brătianu și strada 14 Decembrie 1989) vor fi închise de joi, 1 septembrie, ora 8.00, până duminică, 4 septembrie, ora 24.00, pentru organizarea parcului închis securizat.

Vineri, 2 septembrie, în intervalul orar 9.00 - 24.00, în vederea desfășurării probei SuperSpecială de la Râpa Galbenă, va fi oprită circulaţia pe strada Păcurari (tronsonul de la intersecţia cu strada Cișmeaua Păcurari până în Piaţa Mihai Eminescu), strada Anastasie Fătu, strada Gheorghe Lascăr, strada Râpa Galbenă, strada Gării (tronsonul de la strada Râpa Galbenă până la strada Arcu) şi bulevardul Independenţei (de la Piaţa Mihai Eminescu până la strada Nicolae Bălcescu).

Raliul Iasului editia 2022

Pasajul „Mihai Eminescu” va fi închis începând de vineri, 2 septembrie, ora 0.00, și până sâmbătă, 3 septembrie, ora 8.00, în perioada menționată urmând să fie montate / demontate separatoarele de sens și să aibă loc probe ale raliului.
Totodată, vineri, 2 septembrie, în intervalul orar 9.00 - 24.00, nu vor fi disponibile nici parcările de pe bulevardul Independenței (fosta Romtelecom) și cea de la Casa de Cultură a Studenților.

Sursa info: Pagina facebook a Primariei Municipiului Iași

 

 

sigla iasi365 2019 footer

 

 

Portalul Iasi365.com se dorește a fi site-ul unde ieșenii să găsească informaţii detaliate despre evenimentele culturale ce au loc în municipiul Iaşi (concerte, spectacole, expoziţii, târguri, petreceri, cursuri, competiţii sportive etc.) precum şi un îndrumar în obţinerea de acte de la instituţiile publice ieşene (certificat naştere, CI, pasaport, carnet de conducere, autorizaţii de tot felul)

Iasi 365 le urează tuturor celor care vin în Iași bun venit și distracție placută!