Spectacolul de teatru - "Emigrantii"
28 ianuarie 2018 Sala Mare de Spectacole ''Radu Beligan", Ateneul Iasi, ora 19:00
„Piesa este o lungă conversație între doi oameni diferiți, doi oameni care fac parte din clase sociale diferite. Doi oameni între care există o permanență confruntare cu o tentativă de omucidere și una de sinucidere, ambele eșuând în grotesc.
Toată piesa este un studiu psihologic asupra condiției de exilat.
Într-un subsol obscur, doi colegi de apartament, emigrantul politic „AA” și emigrantul economic „XX” discută între ei. Primul visează la ziua în care va scrie opera vieții sale, în timp ce al doilea agonisește bani, visând ca într-o bună zi se va întoarce în satul natal unde își va construi o casă.
Dialogul lor, la început banal, începe să ia o forma unui duel în care pas cu pas „AA”și „XX” se demască reciproc.
Inteligentul „AA” dezaprobă iluziile naive ale lui „XX” relevându-i prostia. La rândul său, emigrantul „XX” descoperă secretul inteligentului „AA”, ipocrizia și pseudo-intelectualismul care-i mascau singurătatea.
Aceste două personaje par să contrasteze puternic, comunicarea dintre ei pare imposibilă, dar, de fapt unul nu poate exista fără celălalt. Ei sunt întruparea contradicțiilor. Nici unul nu este complet bun sau complet rău.
Împreună ei alcătuiesc tipologiile a mii de emigranți ce se află azi în Europa, emigranți ce devin sclavii propriilor vise.„ Cătălin Cucu, regizor
Distribuția:
Dumitru Florescu - emigrantul economic „XX”
Codrin Dănilă - emigrantul politic „AA”
Regia: Cătălin Cucu
Scenografia: Viorica Perju, Titus Ivan
Coregrafia: Cătălina Negru
Efecte sonore: Gheorghe Șfaițer
Biletele vor fi puse în vânzare la următoarele prețuri: 15 lei/ 10lei pentru elevi, studenți, pensionari, șomeri, și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro începând cu 1 ianuarie 2018 sau direct de la casieria Ateneului de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului începând cu 3 ianuarie 2018.