Cum se zice

Cum se zice

de Roberto Mazzucco  (traducerea: Florian Potra)

Regia: Ovidiu Lazar
Scenografia: Axenti Marfa
Coregrafia: Cornel Tataru

Distributia: Doru Aftanasiu, Livia Iorga, Horia Verives, Antonella Cornici

cum-se-zice

O telenovela futurista pe ritmuri de tango

Desi iritanta(si iritabila!), telenovela a ajuns astazi sa înlocuiasca melodrama: iubiri adulterine, crime pasionale, trairi ravasitoare, etc. Un amalgam naucitor de stari pe care actorii, în textul lui Mazzucco, trebuie sa-l joace avand ca text doar didascaliile(adica nelipsitele si obisnuitele indicatii dintre paranteze). E o provocare ce pune în discutie un insolit concept de teatralitate care „ rimeaza” persistent cu Manifestele futuriste ale lui Marinetti. Ele vorbesc staruitor despre nevoia de a te adresa unui public sufocat de mediocritate care traieste într-o lume „ fragmentata, cinica, musculoasa”. De fapt, o lume ca a noastra.
Spectacolul pare a fi teatru în teatru, dar, într-un plan secund mai mult sau mai putin evident, este despre teatru. Asa cum cred eu ca se face acum, aici, astazi, la noi. Grotesc si patetic, sincer si uneori profund, cu inflexiuni desuete, cu tresariri de modernism autentic, dar viu si palpitant.
De ce tango? Pentru ca este un soi de erotism pe verticala. Atunci cand cuvintele nu mai pot exprima preaplinul interior, ele irup în acest dans care suplineste convingator senzualitatea ardenta.
Desi mereu aceeasi, reprezentatia va fi mereu alta. Emotional. Pentru ca, de fapt, secret si discret, este un elogiu adus omului de teatru. Laconic si oarecum concret.
Livia. Toni. Doru. Horia. Marusea. Cornel. Echipa tehnica. Atelierele. Respiratii izolate, speriate, nedumerite, care, încet-încet si gand la gand, au ajuns sa insufle viata unei ore de Teatru. Pe care mi-o asum cu credinta cehoviana ca cineva are nevoie de ea.

Al dumneavoastra, Ovidiu Lazar