Cum ne protejam de canicula

 

Cum ne protejam de canicula

 

De ceva timp anotimpurile din tara noastra s-au schimbat putin, astfel ca verile au inceput sa devina caniculare, fiind zile in care temperaturile depăşesc 35-40 de grade Celsius la umbră şi 50-60 de grade C la soare. Căldura a  devenit un factor agresiv care dereglează întregul echilibru al organismului, declanşand stări de stres, insomnii, migrene, leşin, oboseală, deshidratare şi arsuri.

Iată in continuare câteva recomandări care vă pot ajuta să treceţi cu bine peste vremea caniculară din timpul verii.

-  Pentru a limita creşterea temperaturii în locuinţe este recomandată închiderea ferestrelor expuse la soare, tragerea jaluzelele şi/sau draperiilor; ţinerea ferestrelor închise pe toată perioada cât temperatura exterioară este superioară celei din locuinţă, iar acestea să fie deschise seara târziu, noaptea şi dimineaţa devreme, provocând curenţi de aer, pe perioada cât temperatura exterioară este inferioară celei din locuinţă.

- Pe timpul verii trebuie să fiți atenți la expunerea la razele fierbinţi ale soarelui şi mai ales la regimul diferit de viaţă şi de alimentaţie pe care il adoptăm, pentru că acești factori pot contribui la accentuarea unor stări de suferinţă. Expunerea prelungită la soare, mai ales la orele amiezii duce la insolaţia, fapt ce determină apariția deshidratării şi a arsurii pielii, frisoanelor, durerilor de cap, palpitaţiilor şi leşinurilor.

- Incercați să evitați consumul de alcool (inclusiv bere sau vin), a băuturilor cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase).

canicula-2015- În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 - 20 de minute. De asmenea este indicat ca în perioadele caniculare să se consume fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castarveţi, roşii) deorece acestea conţin o mare cantitate de apă.

Dacă totuși nu ați fost atent și ați iesit în soarele arzător al pranzului, procopsindu-vă astfel cu arsuri ale pielii cel mai bine este ca pe zonele afectate de arsură sa aplicați ceai de muşeţel şi se beți ceai de mentă, tei şi măceşe. La arsuri mai profunde şi de durată se unge zona afectată, de două ori pe zi, cu miere de albine. De asemenea, se pot aplica diferite cataplasme cu felii de cartof sau morcovi răzuiţi, stropiţi cu ulei de măsline sau frunze strivite de varză.

- Vârstnicii şi bolnavii cronici trebuie sa fie foarte atenti pentru ca după expunerea îndelungată la soare,  pot face lipotimii şi sincope. Lipotimiile sunt leşinuri uşoare, cu o stare prelungită de letargie, fără pierderea totală a funcţiilor vitale. În situaţii-limită apar sincopele, care constau în încetarea bruscă a activităţii inimii şi a respiraţiei.  Primul ajutor care trebuie acordat unui asemenea pacient este respiraţia gură la gură, in timp ce se apasă uşor pe inimă şi se stropeşte corpul cu apă rece

- Este bine sa nu fumati în timpul călătoriilor pentru că tutunul reduce oxigenarea creierului, înceţoşează vederea, produce oboseală şi diminuează reflexele. Dacă circulați in orele pranzului cu autoturismul este bine să aveți aer condiționat in acesta.

- Incercați să evitați activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, gradinarit, etc); aveți grijă faţă de persoanele dependente (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi), cărora trebuie să le fie oferite în mod regulat lichide; păstrați contactului permanent cu vecinii, rudele, cunoştinţele care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi.

 

 

sigla iasi365 2019 footer

 

 

Portalul Iasi365.com se dorește a fi site-ul unde ieșenii să găsească informaţii detaliate despre evenimentele culturale ce au loc în municipiul Iaşi (concerte, spectacole, expoziţii, târguri, petreceri, cursuri, competiţii sportive etc.) precum şi un îndrumar în obţinerea de acte de la instituţiile publice ieşene (certificat naştere, CI, pasaport, carnet de conducere, autorizaţii de tot felul)

Iasi 365 le urează tuturor celor care vin în Iași bun venit și distracție placută!