Pentru producătorii de jocuri video, cel de-al doilea război mondial reprezintă probabil cadrul cel mai sigur în care să-ți plasezi creația. Pe lîngă faptul că a fost cel mai mare conflict din istoria umanității, nicio altă conflagrație nu a pus față în față puteri atît de bine definite din punct de vedere moral. După tot ce au făcut în trecut, naziștii sunt probabil cea mai ușoară țintă de folosit în divertisment. Imaginea noastră despre ei este atît de bine definită, încît cu greu ai putea simți regret pentru reprezentările lor digitale în timp ce treci prin exteriorul lor pixelat kilograme de gloanțe, explozibili și diferite obiecte ascuțite. Nici Sniper Elite 3 nu pare să simtă prea multe remușcări, în timp ce îți arată cum glontele expediat din pușca libertății îl lovește pe nazist fix în numele tatălui. Ba chiar se laudă și cu puține cunoștințe de medicină: ca într-o radiografie, bucățica de metal călătorește prin piele, os, mușchi și organe interne.
Sniper Elite 3 este un third person shooter, bazat puternic pe mecanici de stealth și balistică. În cel de-al treilea joc al seriei, reintri în pielea unui lunetist de elită al cărui nume nu l-am reținut niciodată pentru că nu e important. De această dată, povestea te aruncă în anul 1942, cu trei ani înaintea evenimentelor din Sniper Elite 2 care sunt complet irelevante aici.
Ca unul din cei mai buni lunetiști din armata aliată, de această dată misiunea ta este de a asigura victoria în campania din Africa de nord prin eliminarea exactă a ofițerilor, comandanților, a tancurilor, a amplasamentelor de artilerie și a oricărui neamț îndeajuns de ghinionist să se aflte în raza puștii tale. Și dacă îți permite timpul, poate vei binevoi să oprești și planurile nazisților de a construi o armă secretă de distrugere în masă. Pentru că ce altceva ar construi nazisții decît arme de distrugere în masă? Poate autostrăzi.
Predecesorul lui Sniper Elite 3 a fost un joc care a primit reacții mixte din partea criticilor, nemulțumirile lor fiind bazate pe cîteva probleme de gameplay care cauzat mai mereu frustrări în rîndul jucătorilor. În primul rînd, inteligența artificială și perspicacitatea inamicilor din Sniper Elite 2 varia de la Dorel la o dezbatere Pleșu-Liiceanu, fără nicio cale de mijloc. Uneori, puteai sta chiar în fața lor fără a fi detectat. Altădată, nici măcar sunetele puternice de explozie nu le captau atenția. Dar, odată ce erai depistat de un soldat advers, restul armatei se năpustea peste tine ca un roi de albine furioase. Indiferent de cît de bine erai ascuns, toți, dar absolut TOȚI inamicii de pe hartă aveau să-ți știe locația. Mecanicile de relocare ajutau, dar de cele mai multe ori mureai ciuruit de la distanțe incredibile de către adversari înzestrați instantaneu cu acuratețe și precizie demnă de o firmă de ceasuri elvețiene.
O a doua critică severă adusă la adresa predecesorului a stat în felul în care misiunile erau concepute. Mult prea liniare, cu obiective simple, majoritatea hărților aveau porțiuni frustrant de lungi cu lupte în coridoare înguste, în care pușca cu lunetă era inutilă. Cu toate că duelurile în cîmp deschis erau minunate, jocul parcă era prea ocupat să alterneze cele două tipuri de situații Astfel, plăcerea de a elimina un adversar de la distanță, elementul care se dorea definitor al jocului, dispărea mult prea rapid odată ce te aflai într-un buncăr plin de inamici.
Din fericire, se pare că producătorii au aplecat urechile la criticile fanilor, așa că Sniper Elite 3 promite să aducă multe înbunătățiri binevenite seriei.
Înainte de a începe campania, Sniper Elite 3 îți cere să-ți alegi gradul de dificultate cu care dorești să joci. Nimic nou aici, dar mi-a plăcut să știu că pot să-mi setez nivelul de inteligență al inamicilor, numărul de notificări ajutătoare pe care jocul mi le va oferi, precum și gradul de realism din traiectoria gloanțelor. Deoarece jocul se numește Sniper Elite, adică „Elita lunetiștilor”, nu e de mirare că el optează să folosească mecanici realiste de balistică. Gloanțele sunt afectate de gravitație, de viteza vîntului dar și de stabilitatea mîinilor personajului controlat. Cu cît un obiectiv se află mai departe, cu atît va trebui să țintești mai sus. Dacă vîntul bate dintr-o direcție, atunci fie va trebui să aștepți o îmbunătățire a vremii sau să compensezi. De asemenea, dacă ai sprintat recent și ai pulsul ridicat, stabilitatea puștii îți va fi mult compromisă. Aș recomanda tuturor să încerce jocul cu setările de balistică pe cel mai înalt nivel de dificultate. Chiar dacă el va fi mult mai dificil, cu siguranță experiența va fi una mult mai satisfăcătoare atunci cînd, după o pîndă îndelungată, reușești să trimiți glontele fix în creștetul inamicului aflat la sute de metrii distanță.
Un lunetist bun ar putea ucide toți inamicii de pe hartă fără prea multe probleme. Un lunetist de elită se va folosi de mecanicile de furișare pentru a lovi doar acolo unde trebuie. Sniper Elite 3 te încurajează să fii cît mai discret posibil. Imediat am realizat că o abordare directă de multe ori eșuează. Cu puțină răbdare, te poți infiltra ușor în baza inamică. De această dată designul nivelurilor este unul mult mai deschis explorării, producătorii reușind să elimine liniaritatea prin mult mai multe căi de acces și obiective secundare. Cele din urmă sunt, de regulă, destul de generice, de genul „distruge amplasamentele anti-aeriene”, „eliberează prizonierii” sau „elimină lunetiștii adverși”. Dar ele oferă o diversiune destul de bună pentru a nu deranja. Explorarea nivelurilor este amplificată și de posibilitatea descoperirii unor rute alternative și a upgrade-urilor pentru arme. Cu toate că ele îți oferă avantaje diverse (acuratețe imbunătățită, putere de foc mai mare), eu nu am simțit niciodată că ele mi-ar fi oferit o putere sporită așa că am renunțat a le mai căuta după o perioadă.
Am menționat mai sus în articol că inteligența artificială în Sniper Elite 2 a lăsat mult de dorit. Ei reușeau să te zărească mult prea ușor și aveau acuratețe supraomenească. Sniper Elite 3 încearcă să repare neajunsul predecesorului cu o mecanică oarecum interesantă. Atunci cînd ești reperat de un inamic, în loc ca acesta să-și alerteze de îndată colegii, el va ezita puțin și va prefera mai întîi să se asigure de ce a văzut. Acest lucru se realizează vizual printr-un cerculeț deasupra capului său care se va umple mai întîi galben. Odată plin, inamicul va încerca să te localizeze. Dacă nu ți-ai găsit o locație nouă și vei rămîne în continuare în cîmpul său vizual, atunci același cerculeț se va face roșu, moment în care adversarul va deveni ostil. E o mecanică ce funcționează și nu prea. Prima dată cînd am dat nas în nas cu un nazist, mi-am pus că „pînă aici mi-a fost”. Dar, cu cîteva manevre rapide, am reușit să-l evit și să rămîn ascuns. Inamicii mă căutau în continuare, dar doar în raza zonei unde au crezut că m-au văzut prima oară. Din nefericire, sistemul poate fi foarte ușor fentat. Deoarece dușmanul trebuie să aștepte pînă cînd cerculețul devine galben ca să poate începe căutarea, tu poți folosi acest lucru în manevre cît mai ciudate. Mă amuzam teribil atunci cînd îmi scoteam capul dintr-un tufiș, îmi lăsam adversarul să-și umple cerculetul galben pînă aproape de plin doar ca să mă bag la loc în ascunzătoare în ultimul moment. Chiar dacă repetam acest gest la infinit, el ramînea la fel de nedumerit ca la început. Mă intreb ce fel de creaturi ciudate au văzut naziștii prin Africa.
De asemenea, în Sniper Elite 3 este mult mai greu să te dai de gol cu focurile de pușcă. Primul glonte doar îi va alerta pe inamicii care vor încerca imediat să localizeze sursa zgomotului. Un al doilea foc îi va trimite fix la tine. Dar, dacă ai fost inteligent și ți-ai schimbat locația între trageri, adversarii vor alerga ca niște iepuri speriați din loc în loc în încercarea de a te găsi. Maschează-ți împușcăturile cu sunetele înconjurătoare (tunete, mașinării defecte, artilerie) și vei fi practic învizibil. În general, îmbunătățirile aduse elementelor de stealth au făcut din Sniper Elite 3 un joc mult mai plăcut față de predecesor.
Trei elemente mari compun Sniper Elite 3: realismul balistic al gloanțelor, mecanicile de stealth și X-Ray kill cams. Loviturile cele mai bine plasate îți sunt răsplătite cu secvențe încetinite ale gloanțelor cum trec prin toate straturile inamicilor, de la piele, mușchi, sistem cardiovascular oase și organe vitale. Îmbinarea sunetelor produse de un corp perforat de un proiectil în viteză și imaginea acestuia sfărîmat de forțele impactului produc o experineță puternic viscerală. În funcție de jucător, aceste kill cam-uri pot fi dezgustătoare sau minunate. Totul depinde de cît de rezistent îți este stomacul. Pentru mine, frecvența și timpul îndelungat de difuzare m-au făcut să le închid după aproape o oră, dar oricine își poate seta ușor numărul lor după preferințe.
Sniper Elite poate fi comparat cu o rețetă de tort. Pentru un desert delicios, ai nevoie nu doar de ingrediente bune ci și de un dozaj adecvat. Fiecare joc din serie fie a adus elemente noi, fie a îmbunătățit unele deja existente. Prin modificările aduse sistemelor de stealth și inteligentă artificială, prin posibilitățile noi de abordare a misiunilor și cadrul plăcut din Africa de nord, Sniper Elite 3 se apropie de modelul tortului perfect. Din păcate el e o gustare simplă, întinsă mult prea subțire. Poate te vei bucura de o felie dar nu cred că vei cere si o a doua.
