A juca Game of Thrones și a urmări serialul omonim sunt două experințe aproape asemănătoare dar, în același timp, foarte diferite ca abordare narativă. Ambele îți pun în față personaje complexe, actori în intrigi periculoase din care puțini sunt cei care reușesc să scape cu capul încă pe umeri. Dar, în timp ce serialul este construit pe o experiență pasivă, din care poți judeca acțiunile personajelor doar ca un martor detașat, în joc narațiunea te pune pe tine în rolul principal. Tu te vei lupta cu presiunea deciziilor importante și tu vei fi cel care va trebui să-și asume consecințele. Așa cum a spus un personaj celebru din serial, „dacă tu crezi că povestea va avea un final fericit, atunci înseamnă că nu ai fost atent.”
E dificil de spus dacă Game of Thrones este un joc în adevăratul sens al cuvîntului. În primul rînd, el este construit ca o experiență interactivă, în care rolul tău este de a lua decizii care, în final, vor contura povestea și, mai important, felul în care personajele vor reacționa. În unele situații ești obligat să aleg un răspuns într-o discuție. Vei avea doar cîteva secunde pentru te hotărî iar asta te va forța spre unele alegeri nu tocmai fericite. Presiunea timpului și greutatea alegerilor fac din jocul Game of Thrones o experiență reală și puternică. E foarte ușor să judeci personajele serialului de pe o canapea confortabilă. Dar e cu mult mai greu să alegi un răspuns atunci cînd tu ești pus în fața deciziilor.
Game of Thrones: Iron From Ice este primul joc dintr-o serie de șase jocuri episodice plasate în universul serialului cu același nume. În el controlezi membrii casei Forrester, o familie aliată casei Stark și implicată direct în războiul celor cinci regi. În acest prim episod vom avea acces la trei personaje: Gared Tuttle, scutierul Lordului Gregor Forrester, stăpînul casei, Mira Forrester, fiica cea mare a familiei aflată în capitală ca slujnică pentru Margaery Tyrell, și Ethan Forrester, al treilea fiu al Lordului Forrester.
Avertizare de spoilers din serial și joc. Voi încerca să nu scriu prea multe despre evenimentele din serial și joc dar citiți pe propria răspundere.
Povestea începe la nunta roșie, sau mai bine spuns, în tabăra soldaților campați în jurul castelului unde are loc nunta roșie. Primul peronaj în pielea căruia vei intra va fi Gared Tuttle, scutierul Lordului Gregor Forrester. Fericirea acestuia la auzirea veștii că va fi promovat în curînd este de scurtă durată. Sunetul viorilor venit dinspre castel anunță dezlănțuirea iadului. Aceeași violență pe care am vazut-o în serial o regăsim și aici, printre corturile și mesele taberei improvizate. Va trebui să găsești o cale să scapi cu viață și, în același timp, să-ți protejezi Lordul.
Al doilea personaj controlat va fi Mira Forrester, fiica cea mare a Lordului Forrester. Ea este departe de casa familiei, în Kings Landing. Deoarece familia Forrester a fost aliatul casei Stark, o casă dezonorată ca trădători, viitorul acestora este pus sub semnul întrebării. O scrisoare de la mama ei îi cere să caute ajutor printre nobilii din capitală. Dar primul lucru pe care Mira va trebui sa-l facă este să se prezinte în fața reginei Cersei Lannister, vocea căreia este redată de însăși Lena Headey. Șcena din camera tronului este uimitoare. Va trebui să-ți alegi răspunsurile cu foarte mare atenție doarece viitorul casei tale se află pe muchie de cuțit. Îți vei apăra demnitarea și integritatea familiei în fața reginei sau vei îngenunchia umil și vei declara loialitate eternă coroanei?
Presiunea șcenei este absolut zdrobitoare. Am simțit că orice răspuns dat avea să-mi aducă un drun fără întoarcere spre călău. Remarcile amuzante ale lui Peter Dinklage în rolul lui Tyrion Lannister au mai reușit să domolească tensiunea dar, la sfîrșit, m-am simțit nespus de ușurat atunci cînd am scăpat din camera tronului. Îmi va trebui multă atenție și diplomație pentru a supraviețui în acest „cuib de vipere”.
Ultimul personaj controlat de noi este Ethan Forrester, al treilea fiu Lorului Forrster. Ramsay Snow se apropie de cetatea ta pentru a-ți cere socoteală iar tu va trebui să găsești o cale pentru a-l mulțumi. Partea neplăcută este că Ethan e doar un copil care, în absența tatălui și a fraților mai mari va trebui să se bazeze pe stefnicii lui. Orice decizie vei lua, în cele din urmă te vei lupta cu gîndul că dacă alegerile tale ar fi fost diferte, poate deznodămîntul ar fi fost unul mai fericit.
Sfarsit de spoilers
Game of Thrones este contruit ca o mică poveste aruncată undeva în universul uriaș al serialului produs de HBO. Cu toate că e puțin probabil ca deciziile noastre să reverbereze în firele narative principale, povestea este suficient de bine contruită și prezentată pentru ne păstra atenție încă cinci episoade. Actorii care au dat vocile personajelor, atît cei cunoscuți din serial cît și cei noi, au reușit o treabă excelentă în a crea voci perfect umane pentru personaje din joc.
Game of Thrones: Iron From Ice se simte foarte mult ca un episod introductiv. Cu toate că jocul te informează că alegerile tale vor avea consecințe mai tîrziu, momentan ele sunt doar preocupări îndepărtate. Personajele „își vor aminti” ce ai făcut și cei ai pus, dar pentru moment, consecințele par mult prea îndepărtate. Cu toate acestea, eu cred că primul episod din Game of Thrones a reușit foarte bine să recreeze atmosfera serialului și mi-a pus în față o poveste capitavantă, cu un final neașteptat și cu promisiunea unei serii poate la fel de memorabilă ca ceea televizată.