Dacă episodul 1 a venit ca un pumn în stomac, menit să-ți taie răsuflarea cum numai Game of Thrones reușește să o facă, atunci The Lost Lords apare ca o mînă caldă pregătită să te ridice de la pămînt și să-ți arate că povestea are și o ramură mai puțin sumbră.
Episodul 2 își respectă titlul și ne face cunoștință cu Asher Forrester, fiul exilat al Lordului Forrester. Din descrierea făcută de personajele primului episodului m-am așteptat ca el să fie un fel de viking, înalt de peste doi metri și pregătit să-ți scoată toti dinții din gură doar dacă te-ai fi uitat la el mai urît. Dar, de fapt, Asher e un personaj destul de agreabil, poate chiar ușor comic, mai ales atunci cînd se luptă alături de Beskha, o mercenară care ar fi făcut-o de rușine pînă și pe Xena, prințesa războinică. Nu e greu de văzut că ei doi sunt personaje foarte bine contruite, care gravitează foarte elegant unul în jurul altuia.
Intriga episodului constă în apariția unui personaj pe care l-am crezut inițial mort. E foarte dificil de vorbit despre el fără să dau de gol povestea, dar pot spune că el va juca un rol foarte important în soarta familiei Forrester. Trebuie să recunosc, nu mi-a plăcut niciodată să văd personaje readuse la viață. Game of Thrones ne-a prezentat mereu caractere umane, cu bune și rele în măsuri egale, puse în situații dificile, dar nu cu mult diferite de viața reală. „Învierea” le conferă o trăsătură ușor supranaturală și îi transformă în eroi de benzi desenate cu care un spectator cu greu se mai poate identifica.
Mai mult decît atît, se pierde și acel element de suspans care ne face să stăm cu inima-n gît de fiecare dată cînd un personaj îndrăgit se găsește într-o situație periculoasă. Înseamnă asta oare că actorul nou este slab construit? Nu o pot spune cu siguranță, dar cred că el se apropie cel mai bine de imaginea unui personaj principal, mai ales prin felul în care deciziile noastre îl modelează. Îl putem construi ca un erou al căruit devotament către familie poate fi văzut ca o slăbiciune în ochii inamicilor sau ca un om practic, dur și dispus la sacrificii dureroase în numele răzbunării.
După evenimentele primului episod, Gared Tuttle, scutierul lordului Forrester este trimis forțat să se alăture Rondului de Noapte. Îl vedem acum la Castelul Negru, ca un proaspăt recrut, nu foarte entuziasmat de soarta sa. Poziția lui alături de o casă nobilă, precum și abilitățile de luptător îl etichetează drept un outsider printre restul membrilor. Dacă toate acestea vi se par familiare, asta e pentru că povestea lui Gared e foarte asemănătoare ca cea a lui Jon Snow. Demisticizarea unei frății străvechi se produce le fel de brusc și în ochii personajului nostru atunci cînd își dă seama că nu este înconjurat de cavaleri nobili, ci de scursura societății: tîlhari, criminali, trădători și alții. Disctuția dintre Jon (jucat de Kit Harington) si Gared deasupra zidului descrie foarte bine situația membrilor rondului de noapte: oameni periculoși pe care va trebui să te bazezi dacă vrei să supraviețuiești în nord.
Comparația capitalei cu un cuib de vipere devine din ce în ce mai evidentă cu fiecare episod. Mira Forrester încearcă să-și ajute familia dar fiecare decizie este balansată pe o muchie de cuțit. Orice greșeală poate avea repercusiuni devastatoare iar asta m-a transformat într-un om foarte paranoic. Am început să o suspectez pînă și pe slujnica care părea să fie prietena Mirei. Nici măcar promisiunile lui Tyrion Lannister nu m-au făcut să mă simt mai în siguranță mai ales atunci cînd și-a terminat discursul cu „ori se va termina foarte bine pentru amîndoi, ori foarte prost pentru tine”.
Spre deosebire de primul episod, The Lord Lords este construit ca o pantă ceva mai ușoară, menită să pună în șcenă personajele pentru următoarele capitole.
