BEST Training Weekend - sesiuni de training gratuite organizate pentru studenții ieșeni

 

În weekendurile 6-7 mai şi 13-14 mai, Grupul Local BEST Iași, cu sprijinul Universității Tehnice “Gheorghe Asachi” din Iași, a organizat cea de-a șasea ediție a evenimentului educațional BEST Training Weekend. Evenimentul, dedicat studenţilor ieșeni, a constat într-o Deschidere Oficială și 21 sesiuni de training gratuite, de hard-skills şi soft-skills, susținute de companii profesioniste.

Deschiderea Oficială a evenimentului a avut loc pe data de 4 mai. Aceasta a constat într-o discuție între cei trei reprezentanţi ai mediului educaţional: studenți ieșeni, profesori de la Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iași și reprezentanți ai companiilor: Cloudbase Solutions, TiVo și Extind. Tema dezbătută a fost legată de problemele întâmpinate de către aceștia în privința dezvoltării profesionale a studenților la care s-au căutat posibile  soluții. În cadrul acestei discuții, fiecare reprezentant al celor 3 categorii menționate anterior a avut posibilitatea să-și expună punctul de vedere. Sugestiile menționate în cadrul discuției au fost: o mai bună dotare a laboratoarelor, stagii de practică oferite studenților ca urmare a parteneriatelor dintre Universitate si companii.

best iasi 2017

Sesiunile de training au avut loc în weekendurile 6-7 mai respectiv 13-14 mai. Trainingul modular, format dintr-o serie de trei sesiuni de training, a avut o temă de actualitate: inteligența emoțională. Pe lângă modulul de training, la eveniment au fost susținute și sesiuni de training de dezvoltare personală, succes în carieră, dar și workshopuri tehnice. Printre partenerii care au făcut posibil acest eveniment se numără: Premian, ITst, Edurom, Cloudbase Solutions, Toastmasters, ASK Training, AiSucces, BDO, Speakers Club, Ascendis, Centrul de Consiliere de la Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iași, Instant Events, British Council, KRI Leaders, Crilia, Train2Perform, SCC, ArcelorMittal, Conduent, Green Cola, Fornetti, PC Madd, idei3D, TiVo, Ateneul din Iași.
Scopul acestui eveniment este dezvoltarea multilaterală a studenților, atât pe plan profesional cât și pe plan personal. După cum a spus unul dintre participanți evenimentului: “am avut oportunitatea să particip la trainingurile interesante organizate de BEST, unde am aflat multe lucruri, am lămurit multe neclarități, am cunoscut oameni noi. Sper să mai particip la evenimente organizate de BEST, deoarece acestea ajută foarte mult tinerii care sunt la început de drum să ajungă la o carieră de succes.”

BEST, Board of European Students of Technology, este o organizație studențească apolitică și non-profit, aflată în permanentă dezvoltare. Încă din anul 1989, asigură noi modalități de a facilita comunicarea, cooperarea și schimbul de experiență între tinerii studenți europeni din mediul academic tehnic. Organizația este prezentă în 94 de Universități Tehnice din 32 de țări europene.

Contact:
Pascaru Ana, Responsabil de Public Relations la BEST Training Weekend, BEST Iaşi,
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 

 

sigla iasi365 2019 footer

 

 

Portalul Iasi365.com se dorește a fi site-ul unde ieșenii să găsească informaţii detaliate despre evenimentele culturale ce au loc în municipiul Iaşi (concerte, spectacole, expoziţii, târguri, petreceri, cursuri, competiţii sportive etc.) precum şi un îndrumar în obţinerea de acte de la instituţiile publice ieşene (certificat naştere, CI, pasaport, carnet de conducere, autorizaţii de tot felul)

Iasi 365 le urează tuturor celor care vin în Iași bun venit și distracție placută!