Evenimente in Iasi

7 pasi simpli pentru a avea parte de un internship platit in strainatate

 7 pasi simpli pentru a avea parte de un internship platit in strainatate

Ȋi admiri pe cei care au curajul să-și deschidă propriul business, pe cei cu spirit antreprenorial, care aduc o schimbare în comunitatea în care ajung? O parte dintre aceștia au avut o experiență internațională, care i-a ajutat să își dezvolte aptitudinile de lider și să observe modul de lucru într-o companie din străinătate.
AIESEC îți oferă astfel de oportunițăți de dezvoltare profesională, prin programul de internshipuri internaționale plătite Global Internships Program. Astfel, pe o perioadă cuprinsă ȋntre 3 luni și 1 an jumătate, poți să lucrezi ȋntr-o companie din Europa, Asia, America, Africa sau Australia, ȋn domenii precum Educație, IT, Business Administration și Inginerie.

Internship plătit în străinătatePentru a putea obține un internship și a pleca ȋn țara aleasă, trebuie să treci prin 7 pași simpli:
 1. Trimiți CV-ul tău la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Te vom contacta pentru a stabili o ȋntȃlnire, unde vei primi toate informațiile necesare și vei decide dacă vrei să ai parte de experiența unui internship internațional plătit;
2. Urmează interviul prin care verificăm dacă motivația ta este potrivită pentru a lucra ȋntr-un mediu multicultural, dacă ai experiență în domeniul în care vei vrea să activezi și dacă ai cunoștințe de cel puțin o limbă străină;
3. Odată trecut de interviu, vei achita prima tranșă din taxa programului și vei semna un contract cu AIESEC, iar CV-ul tău va fi disponibil pe platforma online unde se găsesc toate internshipurile;
4. Din momentul ȋn care CV-ul este vizibil pe platformă, vei începe, ȋmpreună cu un membru consultant din partea AIESEC, procesul de aplicare pentru internshipuri;
5. Odată găsit internshipul dorit, trimiți CV-ul tău și scrisoarea de intenție către compania din străinătate pe care o vizezi;
6. Se face o selecție a candidaților care au aplicat pentru internshipul respectiv, după care va urma un interviu Skype cu reprezentanți ai companiei gazdă;
7. Dacă ai fost acceptat, te felicităm! Ești oficial intern într-o companie din străinătate!
Pregătește-te, pentru că următoarele luni vor ȋnsemna o experiență intensă de dezvoltare și ȋnvățare! Atȃt pe durata pregătirii tale pentru a pleca ȋn țara respectivă, cȃt și în timpul internshipului, vei avea partea de consultanță din partea membrilor AIESEC, care se vor ocupa de procedurile legislative și de restul detaliilor, pentru ca tu să ai parte de un internship calitativ.

Pentru mai multe informații, poți accesa și site-ul www.internshipinternational.ro, unde vei vedea exemple de oportunități internaționale. Nu rata șansa de a fi intern într-o companie din străinătate!

 

Lansarea ultimului numar al revistei Alecart - „Alecart. Poveștile continuă...”

Lansarea ultimului numar al revistei Alecart - „Alecart. Poveștile continuă...”

4 iunie Colegiul Național 13:15

Lansarea ultimului număr al revistei Alecart, precedată de o dezbatere despre rolul jurnalismului cultural în formarea tinerilor
Miercuri, 4 iunie, ora 13.15, Colegiul Național Iași (sala de festivitati)
Invitaţi: Alexandru CONDURACHE(regizor), Dan DAIA (responsabil de proiecte culturale şi comunicare,Institutul Francez Iași), George ONOFREI (redactor-șef,Suplimentul de cultură), Antonio PATRAȘ(redactor,Convorbiri literare) și Daniel ȘANDRU (director, revistaTimpul)

alecart-povestile-continua


Invitat special: Excelența Sa, Domnul Paul BRUMMELL, viitorul Ambasador al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România
Lansarea la Iași a numărului 12 al revistei Alecart(www.alecart.ro) este,de data aceasta, un prilej pentru liceeni de a intra în dialog cu personalități ale vieții culturale/publicistice ieșene. Astfel, la întâlnirea de miercuri, 4 iunie, ora 13.15, de la Colegiul Național Iași, regizorul Alexandru Condurache, responsabilul de proiecte culturale şi comunicare al Institutului Francez Iași Dan Daia, redactorul-șef al Suplimentului de cultură George Onofrei, redactorul Convorbirilor literare Antonio Patraș și directorul revistei Timpul Daniel Șandru vor împărtăși din experiența lor jurnalistică tinerilor redactori Alecart.La acest eveniment va participa Excelența Sa, Domnul Paul Brummell, viitorul Ambasador al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România.
Pe de altă parte, redactorii Alecart vor extrage din experiențele ultimului an poveștile trăite la FILIT (ocazie de a prezenta în premieră filmul „Întâlnirile Alecart de la FILIT”), experiențele foștilor redactori, acum studenți sau absolvenți ai unor universități de prestigiu din Europa, dar și poveștile celor rămași „înăuntru”.
În ultimii doi ani, proiectul „Alecart. Poveștile continuă”/„Înăuntru și-n afară” a pus elevii față în față cu realitatea altor sisteme de învățământ, facilitând dialogul dintre cei care au reușit să se integreze în alte spații culturale (foști redactori Alecart) și cei care se află încă la începutul definirii de sine. Indiferent că este vorba despre o experiență împărtășită direct sau de una mediată prin paginile revistei, cei care formează „generația Alecart” scriu povestea unor tineri care vor să fie altfel.
Proiectul Alecart a apărut în urma parteneriatului a trei dintre cele mai bine cotate colegii naţionale din România(Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” Iaşi, Colegiul Naţional Iaşi şi Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava), oferind tinerilor şi nu numai o variantă onestă în percepţia nouă, dar aşezată a evenimentelor culturale.
Partenerii acestei eveniment sunt: Colegiul Național Iași, Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” alături de Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, Institutul Francez Iași, Fundația EuroEd și Rofilco.

 

 

sigla iasi365 2019 footer

 

 

Portalul Iasi365.com se dorește a fi site-ul unde ieșenii să găsească informaţii detaliate despre evenimentele culturale ce au loc în municipiul Iaşi (concerte, spectacole, expoziţii, târguri, petreceri, cursuri, competiţii sportive etc.) precum şi un îndrumar în obţinerea de acte de la instituţiile publice ieşene (certificat naştere, CI, pasaport, carnet de conducere, autorizaţii de tot felul)

Iasi 365 le urează tuturor celor care vin în Iași bun venit și distracție placută!