Mănăstirea Dobrovăț - Ctitoria lui Ștefan cel Mare | Iași

Biserici Iasi Ultima actualizare: 11 Martie 2026

Mănăstirea Dobrovăț

Mănăstirea Dobrovăț reprezintă ultima ctitorie a lui Ștefan cel Mare, fiind ridicată între anii 1503-1504 împreună cu fiul său, Bogdan al III-lea.

Situată în satul Călugăreni, pe valea Dobrovățului, această mănăstire din județul Iași se numără printre cele mai importante monumente istorice din Moldova.

Istoria Mănăstirii Dobrovăț

Întemeierea și primii ani

Locul ales pentru construcția mănăstirii nu a fost întâmplător. Aici exista un schit cu hramul Schimbarea la Față, care aparținuse lui Giurgiu Călugăru. Ștefan cel Mare a transformat acest loc modest într-un ansamblu monahal impresionant, care avea să devină ultima sa ctitorie religioasă.

Vedere de ansamblu a Mănăstirii Dobrovăț din județul Iași, ctitorie a lui Ștefan cel Mare

Dezvoltarea ansamblului monastic

Ansamblul mănăstirii cuprinde astăzi:

Biserica mare ctitorită de Ștefan cel Mare
O bisericuță mai mică, construită pe ruinele paraclisului ridicat de domnul Simion Movila în 1607 pentru înhumarea fiului său Pavel
Turnul-clopotniță construit în 1743
Zidul de incintă
Clădirea cu chiliile călugărilor

În 1663, hatmanul Nicolae Racoviță a realizat importante lucrări de reparație și a construit o clădire cu pivnițe mari. Această construcție a fost transformată în anii '50 și adăpostește în prezent chiliile călugărilor, trapeza și un mic paraclis.

Perioada dificilă și refacerea

După secularizarea averilor mănăstirești din secolul al XIX-lea, mănăstirea a intrat în ruină și a fost folosită multă vreme ca închisoare. În epoca comunistă, biserica ctitorită de Ștefan cel Mare și paraclisul lui Simion Movila au funcționat ca biserici parohiale sub administrarea Mitropoliei Moldovei, iar clădirea cu chiliile a servit ca școală și atelier pentru împletit coșuri din rachită.

După 1990, mănăstirea s-a reînființat mai întâi ca mănăstire de călugărițe, apoi s-a transformat în mănăstire de călugări. Capela construită de Simion Movila pentru fiul său Pavel s-a demolat în urma cutremurului din 1986 și a fost reconstruită între 1990-1992.

Biserica Pogorârea Sfântului Duh

Arhitectura și restaurarea

Biserica Pogorârea Sfântului Duh reprezintă cea mai valoroasă piesă a ansamblului mănăstirii. Aceasta prezintă încăperile tradiționale ale programului liturgic: altar, naos, gropniță, pronaos și pridvor. O noutate o reprezintă prezența gropniței, similar cu Mănăstirea Neamț.

Biserica nu are turlă pe naos, spațiile liturgice fiind acoperite cu bolți moldovenești, a căror artă a construcției a atins apogeul în epoca lui Ștefan cel Mare. Înfățișarea actuală este rezultatul unui amplu proces de restaurare desfășurat în deceniul al 7-lea sub conducerea arhitectei Ioana Grigorescu, prin care i s-a redat monumentului aspect original din epoca ștefaniană, după îndepărtarea a trei turle din lemn false construite în stil rusesc la începutul secolului al XIX-lea.

Picturile murale din epoca lui Petru Rareș

În interior, biserica păstrează picturi murale valoroase din vremea domnitorului Petru Rareș. Dintre scenele deosebite, menționăm:

În pronaos:

Aducerea moaștelor Sfântului Ioan cel Nou la Suceava - apare pentru prima dată în programul de pictură murală interioară, reprezentând evenimentul din 1415 inițiat de Alexandru cel Bun
Minunea Sfântului Atanasie de la Athos
Minunea Sfântului Sava
Scara virtuților a Sfântului Ioan Sinaitul

În naos:

Cea mai importantă scenă pictată prezintă ctitorii Ștefan cel Mare și fiii săi Bogdan al III-lea și Petru Rareș închinând cu mâinile lor biserica la picioarele Mântuitorului nostru Isus Hristos, așezat pe tronul arhieresc.

Gropnița și mormintele domnești

Gropnița adăpostește mai multe morminte, dintre care doar unul este domnesc - cel al doamnei Năsasia, soția lui Bogdan al III-lea. Celelalte aparțin familiei Cehan Racoviță, familie care s-a îngrijit mult de bunăstarea mănăstirii.

Patrimoniul pierdut

Mănăstirea nu mai are astăzi odoare, cărți sau manuscrise de valoare. Cea mai mare parte au fost luate de egumentul Nathanail de la Mănăstirea Zografu și duse la Muntele Athos, iar cele rămase au fost distruse în timp.