Mănăstirea Hadâmbu Iași

Dacă sunteți in vacanță în județul Iasi, nu trebuie să ratați  să vizitați Mănăstirea Hadâmbu, una dintre cele mai frumoase şi mai încărcate de spiritualitate lăcaşuri religioase din judeţul Iaşi. Mănăstirea este situată la 30 de kilometri depărtare de municipiul Iași (in satul Mogoșești), cei care doresc să o viziteze putând să ajungă aici parcurgând această distanță cu mașina.

Pentru cei care nu au posibilitatea sa ajungă cu mașina personală, pot apela la o firmă de transport, insă trebuie să țină cont că există o sigură firmă care face transport persoane către Mănăstirea Hadâmbu iar drumul de la capătul terminus al cursei până la mănăstire este de 3 km, și este un drum deluros, în pantă. Această firmă are 3 curse zilnice, la 7:00, 12:00 și la 16:00 plecarea din Iași făcându-se de sub Podul Nicolina (lângă fostul Bazar)

Mănăstirea Hadâmbu a fost întemeiată de boierul grec Iani Hadâmbul în anul 1659 în satul Schitu Hadâmbului, Comuna Mironeasa, (județul Iași). Voievodul Gheorghe Ghica (1658-1659) i-a dăruit în februarie 1659 boierului grec Iani Hadâmbul, fost chelar, un loc "în pădurea Iașilor, la Dealul Mare", pentru a construi o biserică cu hramul "Nașterii Precistei și Născătoarei de Dumnezeu". Un apropiat al domniei, boierul avea câteva moșii în județele Iași și Vaslui, numai în Iași având 22 dughene, locuri de case, pivnițe de piatră pe Ulița Mare, case în Târgul vechi de jos.  Boierul Iani Hadâmbu a zidit această biserică pe locul unui schit mai vechi, cu hramul "Sfântul Ierarh Nicolae".

Mănăstirea care s-a numit "Hadâmbu", după numele ctitorului ei, este un complex monastic fortificat, defensiv, construit în a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Biserica și zidurile sunt construite din piatră de carieră sub forma unei fortărețe, din cauza acelor vremuri vitrege când năvăleau turcii și tătarii, prădând mănăstirile. Ansamblul mănăstiresc vechi cuprindea biserica, stăreția veche, zidul de incintă (cu trei turnulețe de colt rotunde) și turnul-clopotniță prin care se face intrarea în incintă.

La Mănăstirea Hadâmbu au viețuit mai multe generații de călugări greci până la promulgarea legii privind secularizarea averilor mănăstirești închinate (decembrie 1863) de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Ca urmare a acestei legi, monahii greci au fost obligați să părăsească mănăstirea.

Complexul monahal a rămas în părăsire timp de peste 70 ani. În primul deceniu al secolului al XX-lea, istoricul N.A. Bogdan găsea aici "o biserică veche în ruină, cu ziduri mari încunjurătoare, străpunse de metereze, și cu o clopotniță grosolană, dar care'ți impune respect; (...) azi este totul într'o stare din cele mai de plâns; și doar mangalagiii de prinprejur, când pornesc cu carul încărcat spre târg să'și vândă marfa, de'și mai arunc privirea cătră corpul bisericei, și'și fac câte o cruce, murmurând un "Doamne-ajută!"[4] În anii '30 ai secolului al XX-lea, istoricul Nicolae Iorga găsește aici aceeași stare de degradare: un zid de cărămidă tare stropită cu pete albe de var, care înconjura biserica Hadâmbului, de la care se vedea, între copaci, acoperișul de șindrilă spartă, loc tocmai bun pentru școală.

Mănăstirea Hadâmbu a fost reînființată abia în anul 1937, aici stabilindu-se primii călugări români, în frunte cu ieromonahul Iov Mazilu (1891-1974). Aceștia au reparat acoperișul bisericii, au reparat bolta și au consolidat o parte a zidurilor lăcașului de cult cu cărămidă, după cum se vede și în zilele noastre.

Mănăstirea Hadâmbu a fost redeschisă în anul 1990, când, din încredințarea mitropolitului Daniel Ciobotea al Moldovei și Bucovinei, a fost numit ca stareț protosinghelul Nicodim Gheorghiță. Mănăstirea și-a mărit de cel puțin trei ori suprafața pe care o deținea cumpărând terenurile localnicilor din apropiere, în prezent având în jur de cinci hectare de pământ.

Manastirea Galata din Iasi

Manastirea Galata a fost ctitorita de domnitorul Petru Schiopu, iar Biserica din interiorul manastirii a fost sfintita in 1584 si se gaseste pe dealul Miroslava putand fi observata cu usurinta din diferite locatii ale Iasului. Biserica, inconjurata de ziduri prevazute cu creneluri si avand un turn clopotnita inalt la intrare, are aspectul unei fortarete, servind adesea ca loc de aparare si uneori ca resedinta domneasca. 

Numele ii vine de la cartierul cu acelasi nume din Constantinopole (Istanbulul de astazi), acolo unde domnitorii moldoveni gaseau gazduire cand mergeau la Inalta Poarta.  Biserica manastirii a fost un model pentru Biserica Aroneanu (1594), Biserica Manastirii Dragomirna (1608-1609), Biserica Manastirii Trei Ierarhi (1639).

Inainte de construirea actualei manastiri Galata, voievodul Petru Schiopul al Moldovei (1574-1577, 1578-1579 si 1583-1591) ctitorise o prima manastire, denumita “Galata din vale”. Constructia acesteia a fost inceputa in toamna anului 1577, in prima sa domnie. Se presupune ca sfintirea bisericii a avut loc inainte de 22 februarie 1578, cand i s-a constituit patrimoniul funciar, adica i s-au dat mosii. Aceasta manastire a fost construita pe un teren nepotrivit, undeva “sub deal”, in “capul iazului”, adica probabil in apropierea locului unde a fost construita mai tarziu Manastirea Frumoasa. Deoarece temelia a fost asezata intr-un loc nesigur, zidurile bisericii s-au surpat la scurta vreme. Ca urmare a daramarii primei biserici la putin timp dupa ridicare, domnitorul a ctitorit o a doua biserica pe un deal din apropierea orasului, ce domina valea raului Nicolina. Biserica (care a primit hramul “Inaltarea Domnului” si a fost cunoscuta sub numele de “Galata din deal”) a fost construita intre anii 1582-1584, fiind sfintita in anul 1584.

Tot atunci au fost construite si alte cladiri cu destinatie monahala: corpul de chilii pentru adapostirea calugarilor, staretia, trapeza si arhondaricul pentru cazarea oaspetilor. Domnitorul a inzestrat manastirea cu sate si domenii, daruindu-i acesteia valoroase odoare, obiecte de cult si vesminte.

In anul 1865, in incinta manastirii a functionat o scoala de sericicultura, condusa de M. Viltimescu. In apropierea manastirii a functionat un ospiciu de infirmi, administrat de catre Epitropia Sf. Spiridon. Printr-o decizie ministeriala, casele egumenesti de la Manastirea Galata au indeplinit incepand din 1 septembrie 1923 functia de inchisoare, aici fiind transferati detinutii care fusesera inchisi anterior in cladirea unde se afla astazi Policlinica pentru elevi si studenti (de pe str. Pacurari nr.9), care a devenit camin studentesc. Inchisoarea de la Galata a primit denumirea de Penitenciarul Central Iasi, aici fiind infiintate ateliere de cizmarie, fierarie, lingurarie, tamplarie si olarie, unde lucrau detinuti. Inchisoarea s-a aflat in aceste cladiri pana in anul 1950, cand Penitenciarul Central Iasi s-a contopit cu inchisoarea militara a Corpului IV Armata si s-a mutat din Manastirea Galata in cladirile inchisorii militare din Dealul Copoului.

Biserica Galata este un monument reprezentativ al arhitecturii moldovenesti de la sfarsitul secolului al XVI-lea. Biserica este construita in plan triconc, fiind impartita in pridvor inchis, pronaos, gropnita, naos si altar. Pridvorul are o bolta semisferica si trei ferestre terminate in arc frant. Intrarea in pridvor se facea prin partile de sud si nord, prin usi cu chenare semisferice. Astazi este functionala doar intrarea dinspre sud. Din pridvor se trece in pronaos printr-o usa incadrata de patru muluri, cu bazele decorate si terminate in arc frant. Din pronaos se trece in gropnita printr-o usa mica care strapunge zidul. Intre incaperea mormintelor si naos nu se afla un zid despartitor, ci ele sunt separate prin trei arcade puternice sustinute de doua coloane libere si de alte doua coloane angajate in zidurile laterale, ca la ctitoria lui Neagoe Basarab de la Manastirea Curtea de Arges. In zidul nordic al gropnitei se afla o usa sapata in zid, prin care se poate urca pe un sir de trepte din piatra intr-o incapere secreta, aflata deasupra boltii sepulcrale.

Biserica Manastirii Galata a fost pictata in interior in fresca la inceputul secolului al XVII-lea. Initial, Manastirea Galata a fost inconjurata de un gard din lemn de stejar. Zidul de incinta care inconjoara actualmente incinta Manastirii Galata a fost construit in anul 1735 de egumenul Nectarie, cu banii obtinuti din vanzarea unei jumatati din satul Turbatesti (din Tinutul Carligatura) si cu ajutorul material al domnitorului Grigore al II-lea Ghica (1726-1733, 1735-1739). Domnitorul Petru Schiopul a construit in incinta manastirii o casa domneasca, unde a locuit o perioada. Ulterior si alti domnitori au locuit in casa domneasca de la Galata sau si-au adapostit familia in timpul epidemiilor, al razboaielor si rascoalelor.

Desi nu exista surse cu privire la anul inaltarii turnului clopotnita, se presupune de catre istorici ca ar fi fost construit tot de Petru Schiopul, avand si rolul de loc de intrare in manastire. Constructia initiala avea la parter o intrare boltita, pe unde se intra in incinta manastirii, o camaruta la primul etaj (unde se ajungea printr-o scara in spirala) si o camera a clopotelor la al doilea etaj. Domnitorul Mihail Sturdza (1834-1849) a adaugat inca un etaj la cladirea turnului clopotnita, care este delimitat clar de celelalte doua etaje printr-un brau de piatra. Clopotele vechi au fost topite si returnate in mai multe randuri, ele aflandu-se actualmente in incinta manastirii.

Casa domneasca, unde se retragea adesea domnitorul Petru Schiopu, a suferit mai multe modificari de-a lungul timpului, iar astazi gazduieste muzeul manastirii, paraclisul “Sf. Apostol Iacov”, diverse exponate cu valoare istorica, un fragment de fresca cu celebrul “rosu de Galata“, si clopotul daruit de Petru Schiopul bisericii “Galata din vale”.
In timpul lucrarilor de restaurare din 1970 au fost descoperite mormintele a doi dintre copiii domnitorului, Despina si Vlad, precum si al sotiei sale, Maria Amirali.
Din 1990, Galata este manastire de calugarite, care se ocupa cu arta broderiei si confectionarea vestmintelor liturgice.
Hramul Bisericii este “Inaltarea Domnului” (la 40 de zile dupa Sf. Pasti).

Biserica Armeana din Iasi

Iasul se pare că avea la un moment dat una din cele mai puternice comunități armenești din țară. Fiind un popor religios această comunitate și-a ridicat pe locul unde astăzi este Biserica Sf Sava, o capiște (templu) armenească. Armenii s-au stabilit pe ulița Podul Vechi (astăzi strada Costache Negri) și asta datorită monopolizării comerțului din Iași. In urma unui pact cu ortodoxia ieșeană, Biserica Sf Sava a fost cedată acesteia, in locul ei armenii primind un loc unde să își ridice un nou lăcaș de cult.

Această legendă este menționată și de prințul Nicolae Sutu in „Notions statistiques”, care precizează că domnitorii Moldovei ar fi luat cu sila Biserica "Sf. Sava" de la armeni, iar acest lăcaș de închinăciune ar fi fost transformat apoi în biserică greco-ortodoxă pentru trebuința moldovenilor, armenilor dându-li-se in schimb alt loc și despăgubiri, ca să-și facă ei o nouăa biserică.

Arhimandritul armean Zareh Baronian presupunea că acest lucru s-ar fi putut petrece in timpul domniei de scurtă durată a lui Stefan Rareș (1551-1552), in timpul căruia s-a inregistrat o prigoană la adresa armenilor.

Documentele atesta insa ca Biserica "Sf. Sava" a fost construita in anul 1583 de calugari greci veniti de la Manastirea "Sf. Sava" din Ierusalim, pe un loc daruit de domnitorul Petru Schiopul . In actul de danie se precizeaza ca pe acel loc nu se afla nicio biserica mai veche (ortodoxa sau armeneasca), ci cateva case construite de domnitor.

In prezent, intr-o nisă din transeptul bisericii armenești din Iași se afla o placă de piatră cu următoarea inscripție in limba armeană: "Cu mila lui Dumnezeu s-a pus temelia Bisericii Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, prin staruinta parintelui Iacob si a lui Hagi Marcar si Grigor. 1395".  Aceasta placă este mobilă, fiind păstrată într-o ocniță din interiorul bisericii, dar pare să fi fost odată așezată stabil in zidul bisericii.

Aflată in centrul orașului, lângă Biserica Sf. Sava, Biserica Armenească din Iași a fost construită in anul 1395, după cum atestă inscriptia de piatră aflată la intrare. Ctitorii Bisericii Armene din Iași au fost epitropul Haciko, hagiul Markar si Grigor. Biserica a primit hramul ”Sfânta Maria, Născătoare de Dumnezeu”

In anul 1351 a fost scrisă Evanghelia din Iași de catre preotul Garabet. Un secol mai târziu, o ediție nouă a acestei Evanghelii, legată în argint, a fost donată Bisericii Armene. Astăzi această ediție se află la Muzeul Episcopal din București.

Comunitătile armene, extrem de numeroase in perioada construcției bisericii și mai apoi, au păstrat-o in bună stare, fiind consolidată și restaurată in permanență până în 1928.

A existat la un moment dat pericolul ca cele două turle să se prabuseasca datorită degradării continue și mai ales datorită cutremurelor in special a celui din 1977. Lucrările de reconstrucție au inceput in noiembrie 2005, cu aportul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor si Locuintelor precum si Ministerul Culturii si Cultelor. Astfel ca la 26 octombrie 2008 a avut loc resfințirea lăcașului, iar la ceremonie a fost prezenta cea mai inalta fata bisericeasca a armenilor de pretutindeni, Sanctitatea Sa Karekin al II-lea, Patriarh Suprem al tuturor armenilor.

După finalizarea lucrărilor, Consiliul parohial al bisericii, prin președintele Zare Nazaryan, a inceput demersurile pentru a inscrie Biserica Armeană din Iasi pe lista monumentelor aflate in patrimoniul UNESCO.

Portalul Iasi 365 va mai ofera informatii despre:

Manastirea Frumoasa, Manastirea Golia, Mitropolia Moldovei si Bucovinei , Sinagoga Iasi , Manastirea Cetatuia Iasi, Biserica Barboi